Prin Legea 201/2023 intrată în vigoare azi, 9 iulie, Codul de Procedură Penală a fost modificat. Printre modificări se află și Articolul 118 privind dreptul martorului la tăcere și neautoincriminare.
Articolul are următorul conținut:
„Art. 118: Dreptul martorului la tăcere și neautoincriminare
(1) Martorul are dreptul să nu declare fapte și împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina. Organul judiciar este obligat să îi aducă la cunoștință acest drept înainte de fiecare audiere, în condițiile art. 120.
(2) Probele obținute cu încălcarea prevederilor alin. (1) nu pot fi folosite împotriva martorului în niciun proces penal. Dispozițiile art. 102 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.
(3) Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.
(4) Dacă martorul se prezintă la audiere însoțit de un avocat, acesta poate asista la audiere.”
Până acum articolul 118 a avut următorul cuprins:
“Art. 118 Dreptul martorului de a nu se acuza
Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.”
Așadar, cele patru aliniate ale noului articol 118 modifică substanțial procedura penală.