Mai bine de 60 de proprietăţi care aparţin hotelierilor din judeţul Covasna au primit certificarea „COVID Safe Place”. Aceasta este acordată de Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna (ADTJC) unităţilor de cazare care au luat măsuri de protecţie şi siguranţă împotriva extinderii epidemiei de coronavirus. Lista proprietăţilor certificate „COVID Safe Place” este disponibilă pe site-ul ADTJC – visitcovasna.ro.
Potrivit Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, pregătirile pentru reluarea în siguranţă a turismului în zonă au fost începute în luna mai.
„În cadrul acestui program, reprezentanții “Visit Covasna” vizitează toate unitățile care planifică reluarea activității turistice, iar cele care au introdus diverse măsuri de protecție și siguranță împotriva răspândirii epidemiei vor fi certificate și marcate cu logo-ul “Visit Covasna Safe Place”. Aceste măsuri sunt adiacente celor propuse de Guvern, iar dobândirea statutului de unitate de cazare “Visit Covasna Safe Place” nu scutește respectivii prestatori de servicii de a aplica si reglementările impuse de lege”, au precizat reprezentanţii ADTJC.
Printre măsurile suplimentare de siguranță care au fost propuse unităților de cazare din județul Covasna care doresc să obțină certificatul de siguranță “Visit Covasna Safe Place” se numără:
- utilizarea parțială a capacității de ocupare,
- completarea online a formularului de check-in,
- amplasarea covorașelor dezinfectante,
- măsurarea temperaturii corporale la sosire sau la intrarea in spațiile wellness,
- amplasarea dezinfectantelor pentru mâini, purtarea de măști și mănuși,
- dezinfectare frecventă în spațiile comune,
- aerisire la intervale scurte de timp,
- atenție sporită la dezinfectarea frecventă a spațiilor comune,
- oferirea posibilității de a servi masa in regim de room-service
- respectarea distanței sociale de 1,5 metri.
Proprietăţile care au primit deja această certificare sunt considerate locații sigure pentru turiştii care îşi doresc ca vacanţa să nu le fie afectată de problemele legate de coronavirus.