Concursul naţional de eseuri cu tema „Dreptul în viața de zi cu zi”, destinat elevilor din clasele V-XII atraşi de tainele Dreptului, primul astfel de concurs organizat vreodată în România, s-a încheiat. Ministerul Justiţiei, iniţiator al acestei competiţii, a făcut publică, miercuri, 12 iulie, lista câştigătorilor. Printre aceştia se numără şi un elev din Ardeal, de la Colegiu Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, din Alba Iulia, care este ocupantul locului II.
Concursul, care s-a derulat în perioada 15 iunie – 3 iulie şi care face parte din programul „Educaţie juridică în şcoli”, iniţiat de ministerul public, a fost organizat în colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Naţională a Barourilor din România. Aşa cum www.bihorjust.ro a mai scris, scopul concursului a fost atragerea elevilor în dezbaterea unor teme juridice, pe de o parte, iar pe de altă parte stimularea creativităţii şi exprimarea originală a noţiunilor şi conceptelor juridice.
Premianţii primei ediţii a concursului naţional de eseuri cu tema „Dreptul în viața de zi cu zi” sunt:
Menţiuni:
I. Filat Maria, cu lucrarea „Psihologia infractorului și impactul său asupra procesului judiciar”elevă în clasa a X-a Colegiul Național „Mihai Viteazul”, București;
II. Vlăduşel Ana-Maria, cu lucrarea „Drepturile omului, între aparență și esență”; elevă în clasa a X-a, Colegiul Național „Ion C. Brătianu”, Pitești;
III. Candoi Corina Alexandra, cu lucrarea„Stop bullying! Block violență!”; elevă în clasa a VI-a, Liceul Teoretic Amărăștii de Jos, Dolj.
Vezi articolul iniţial: