La 18 noiembrie 2020, Camera disciplinară a Curții Supreme poloneze a adoptat o decizie prin care autoriza inițierea unei proceduri penale împotriva unui judecător de la Tribunalul Regional din Varșovia, suspendându-l din funcție și reducându-i remunerația pe durata suspendării.
În urma acestei decizii, cauzele examinate inițial de judecătorul suspendat au fost reatribuite altor complete de judecată, cu excepția unei cauzei penale care a determinat trimiterea preliminară, caz în cadrul căruia judecătorul se pronunță ca judecător unic, a exprimat îndoieli în ceea ce privește independența și imparțialitatea Camerei disciplinare și a solicitat să se stabilească dacă dreptul Uniunii se opune ca o atare instanță să poată ridica imunitatea penală a judecătorilor de la instanțele de drept comun și să îi suspende din funcție.
În plus, completul menționat a adresat Curții de Justiție întrebarea dacă dreptul Uniunii, în special principiile supremației și cooperării loiale, se opun ca decizia în cauză să fie considerată ca fiind obligatorie și dacă, în consecință, judecătorul are dreptul de a continua examinarea procedurii penale cu care este sesizat în speță.
În cauza penală, un judecător căruia i s-a reatribuit una dintre cauzele încredințate inițial judecătorului suspendat a solicitat Curții să stabilească dacă dreptul Uniunii impune ca el să se abțină de la continuarea examinării acestei cauze, fără a ține seama de decizia Camerei disciplinare adoptată împotriva judecătorului și dacă autoritățile judiciare naționale competente au obligația de a permite judecătorului să judece în continuare cauza respectivă.
Curtea a precizat că decizia respectivă s-a întemeiat pe dispoziții naționale pe care, recent, Curtea le-a considerat contrare articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană2, întrucât abilitau Camera disciplinară, ale cărei independență și imparțialitate nu erau garantate, să se pronunțe asupra unor cauze care au un impact direct asupra statutului și a exercitării funcției de judecător, cum ar fi inițierea unei proceduri penale împotriva acestora.
Având în vedere autoritatea inerentă unei hotărâri prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membre, precum și efectul direct al acestei dispoziții și principiul supremației dreptului Uniunii, instanțele poloneze sunt ținute, așadar, să asigure respectarea dispoziției menționate și a acestei constatări a Curții și sunt chemate să stabilească toate consecințele care decurg.
În acest scop, instanțele naționale trebuie să înlăture aplicarea unui act precum decizia Camerei disciplinare atunci când acest lucru este indispensabil în raport cu situația procedurală în cauză pentru a garanta supremația dreptului Uniunii, fără ca vreo considerație întemeiată pe principiul securității juridice sau legată de o pretinsă autoritate de lucru judecat să poată împiedica acest lucru.
Ïn ceea ce privește securitatea juridică, Curtea precizează în special că atât procedura penală în cauză au fost suspendate de instanțele naționale în așteptarea prezentei hotărâri a Curții, astfel încât nimic nu pare să se opune unei reluări a acestor proceduri de către judecătorul suspendat.
În consecință, dreptul Uniunii impune ca, pe de o parte, judecătorul să își poată exercita în continuare competența în procedura penală cu care este sesizat și ca, pe de altă parte, iar în cea de-a doua chestiune completul de judecată căruia i s-a reatribuit o cauză încredințată inițial judecătorului suspendat să se abțină de la soluționarea acestei cauze, iar organele judiciare competente să o reatribuire.
Curtea a hotărât că nici dispozițiile naționale ce interzic instanțelor naționale să examineze caracterul obligatoriu al deciziei adoptate de Camera disciplinară, în caz contrar existând riscul unor sancțiuni disciplinare, nici jurisprudența unei curți constituționale care nu permite o astfel de examinare nu pot împiedica înlăturarea aplicării acestei decizii.
Supremația dreptului Uniunii impune să fie lăsată neaplicată orice dispoziție și orice jurisprudență națională contrară acestui drept. Tot astfel, faptul ca un judecător național să lase aceste dispoziții sau această jurisprudență națională neaplicate nu poate fi de natură să angajeze răspunderea sa disciplinară.
