Ziua de ieri a fost una dintre cele mai aglomerate din weekend-urile estivale ale ultimilor ani pentru salvatorii de pe cărările montane ale României. Dispecetarul Naţional Salvamont a transmis că, de sâmbătă, 15 iulie, până duminică dimineaţă, salvatorii montani au fost solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane, fiind înregistrate peste 30 de apeluri pentru intervenţii de urgenţă.
Au fost salvate 39 de persoane, rătăcite sau accidentate pe munte, iar, din păcate, ziua a fost înneguraă de o tragedie produsă în judeţul Vâlcea unde un bărbat a murit în timpul unei drumeţii.
„Zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară”, au transmis, duminică, reprezentanţii Salvamont România, „care au fost solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”. Potrivit sursei citate, „în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 33 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, au anunţat reprezentanţii Salvamont România.
Astfel, s-au primit cinci apeluri pentru Salvamont Neamţ, patru apeluri pentru Salvamont Cluj şi trei apeluri pentru Salvamont Sibiu.
În acest din urmă caz, salvamontiştii sibieni au primit, sâmbătă dimineaţa, un apel care solicita intervenţia de salvare a unui turist care suferise un traumatism sever în timp ce străbătea, cu un ATV, un traseu accidentat din zona Valea Argintului. Bărbatul era în stare de inconştienţă, la ora la care au fost alertaţi salvatorii. Dat fiind faptul că traseul se afla în administrativul teritorial al altei localităţi, SPJ Salvamont Sibiu a transmis apelul catre Salvamont Cisnadie. Victima a fost preluată de un echipaj SMURD.
Al doilea apel primit tot de sibieni informa despre un motociclist care a căzut pe Transfăgărășan, fiind suspect de fractură de claviculă.
Serviciul Public Judeţean Salvamont Sibiu, alături de echipajul de pe elicopterul SMURD Braşov, care se afla la acea vreme în Păltiniş, au intervenit pentru acordarea de prim ajutor unei persoane în vârstă de 60 de ani aflată în stop cardio-respirator în zona Cascadei Malaia, din judeţul Vâlcea. Din păcate, la sosirea salvatorilor victima era deja decedată.
Alte două apeluri de urgenţă au fost primite de către Salvamont Gorj. Într-unul dintre cazuri, salvamontiștii, aflați în serviciul de tură operativă în baza din Rânca, au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane accidentate în masivul Parâng. Turistul a fost preluat de echipajul de Ambulanţă şi transportat la spital, în stare stabilă.
Câte două apeluri pentru intervenţii de urgenţă au primit şi cei de la Salvamont Buşteni şi Salvamont Argeş.
Argeşenii au avut o primă acţiune de salvare sâmbătă la înainte de prânz, unde s-a intervenit pentru evacuarea a doi turişti blocaţi în zona de grohotiş de la Piatra Dragoslovenilor. Tot în jurul orelor prânzului, salvatorii montani din Argeş au acordat primul ajutor unei femei care suferise o fractură de picior, pe traseul din Şaua Funduri, din masivul Piatra Craiului. Victima a fost preluată de echipa de prim răspuns, i-a fost imobilizat membrul fracturat şi a coborât alături de grup până la întâlnirea cu restul salvatorilor din echipa de sprijin.
Câte un apel a fost înregistrat şi pentru Salvamont Bihor, Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Zărneşti, Salvamont Râşnov, Salvamont Judeţul Braşov, Salvamont Lupeni, Salvamont Brezoi, Salvamont Maramureş, Salvamont Vâlcea, Salvamont Dâmboviţa, Salvamont Mehedinţi şi Salvamont Caraş Severin – Herculane.
„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 39 persoane, dintre acestea 10 fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”. De asemenea, s-au mai primit 33 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.