Diminică, la prânz, un accident în lanţ a întrerupt traficul pe Autostrada Vestului / A1, la ieșirea înspre localitatea timișeană Margina. Patru persoane, dintre care un minor, au suferit răni uşoare. Trei dintre victime au fost transportate de urgenţă la spital. Accidentul a fost provocat de şoferul unui TIR, care a pierdut controlul camionului şi a ciocnit violent patru autoturisme care circulau, în coloană, pe banda de ieşire de pe autostradă.
Evenimentul s-a produs duminică, 16 iulie, în jurul orei 13:00, pe Autostrada A1, pe sensul Nădlac spre Deva, la kilometrul 428. Patru mașini au fost lovite din plin de un camion de mare tonaj, scăpat de sub control. În urma coloziunii violente, autoturismele au fost spulberate şi proiectate pe şosea.
„La ora 13.11 am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1, la ieșire spre Margina”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş. „În accidentul rutier au fost implicate un autotren și patru autoturisme, cu 11 persoane, dintre care, 10 adulți și un minor. A fost alertată Stația de Pompieri Făget şi trimiși la locul intervenției opt subofițeri cu două autospeciale de stingere şi o ambulanță SMURD”.
Potrivit Centrului Infotrafic, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, circulaţia a fost oprită pe cele două benzi de rulare, traficul desfăşurându-se dirijat, pe banda de urgență.
„La fața locului s-au deplasat 9 pompieri din cadrul Stației Făget, cu o autospecială de primă intervenție şi comandă, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanță SMURD. La fața locului a mai intervenit şi o ambulanță a Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Timiş”, se mai precizează în comunicatul ISU Timiş.
În urma evenimentului au rezultat patru victime. „Dintre acestea, o victimă adultă, de sex feminin, prezentând traumă la nivelul claviculei și un minor, acuzând dureri în piept, sunt transportați de către ambulanța SMURD la Spitalul Orășenesc Făget, iar o victimă de sex masculin, cu traume la membru superior, va fi transportată de ambulanța SAJ la Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara. A patra victimă a refuzat transportul la spital”, mai arată informarea ISU Timiş.
Potrivit renasterea.ro, până la sosirea forțelor de intervenție, un pompier-alpinist, împreună cu alți doi colegi pompieri, de la ISU Timiș, care erau în drum spre Bucureşti, au intervenit prompt cu un stingător, deoarece o maşină era cât pe ce să ia foc.
Polițiștii de la Biroul Autostrăzi au deschis un dosar penal pe numele şoferului de TIR, pentru vătămare corporală din culpă. Circulația rutieră a fost oprită mai bine de o oră, pe ambele benzi ale sensului de mers către Deva.