O adolescentă din Fânaţe, care a împlinit joi vârsta de 14 ani, a avut parte de o surpriză de proporții de ziua ei. Andra a primit vizita poliției, mai exact a două agente din cadrul Secţiei nr.10 de Poliţie Rurală Ştei, care au aflat că liceeanca vrea să studieze la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. “Tânăra spune că doreşte să îmbrace uniforma de poliţist pentru că iubeşte dreptatea, dar în primul rând oamenii, pe care doreşte să îi ajute din postura de om al legii.Reacţia Andrei la vederea surprizei pregătite de poliţiştii bihoreni a fost cadoul pe care ni l-a făcut, la rândul ei, adolescenta. Manifestarea sa de bucurie, specifică minunatei vârste, pentru care îi mulţumim, ne dă aripi să mergem mai departe!”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei, comisar şef Alina Fărcuţa, printr-un comunicat de presă.
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.