Principalul acuzat, omul de afaceri clujean Călin Mitică care, conform anchetatorilor,ar fi dat mită unui șef din sistemul feroviar pentru a prinde un contract de zeci de milioane de euro cu Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători – CFR SA. Judecătoarea Cristina Badea de la Tribunalul Cluj nu a pronunțat nici măcar o condamnare cu suspendare în dosarul de mită în care DNA i-a trimis în judecată pe Călin Mitică și pe alti 11 inculpați, motiv pentru care prescripția a intervenit.
Conform rechizitoriului din 2015, acuzații erau atât reprezentanți ai firmelor private clujene Remar 16 Februarie și Transferoviar Grup, dar și șefi din diferite instituții din sistemul feroviar de stat – Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători – CFR SA (S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A), Sucursala Regională de Căi Ferate SRCF Galați, Autoritatea Feroviară Română și Departamentul de proiecte cu finanțare nerambursabilă din cadrul C.N.C.F. CFR S.A.
Procurorii DNA au reținut că omul de afaceri controla acționariatul celor două societăți comerciale private și a dispus remiterea cu titlu de mită, în 12 tranșe succesive, cu o sumă totală de 414.392 lei, inculpatului Gavriș Teodor Alexandru, șef Serviciu Automotoare și ulterior, director de tracțiune în cadrul S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A., pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele de afaceri ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. , astfel încât să obțină contractele de servicii Revizie tip R7 la Automotoarele Desiro „Săgeata Albastră”, în valoare maximă de 220.990.260 lei și Revizie tip R8 la automotoarele Desiro „Săgeata Albastră” (ambele contracte fiind atribuite de autoritatea contractantă S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.).”
Așadar principalele acuzații aduse au fost: dare de mită, în formă continuată, spălare de bani, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la dare de mită, în formă continuată, complicitate la spălare de bani, în formă continuată și complicitate la cumpărare de influență.
Prin sentința dată în 2o iulie, completul de judecată a dispus confiscarea de la Gavriș a sumei de 388.933,54 lei, de la Seceleanu a sumei de 45.000 lei și de la soția acestuia a sumei de 18.085 lei, precum și de la alt inculpat a sumei de 37.980 lei, acestea reprezentând mită sau făcând obiectul altor infracțiuni din dosar. – conform G4media
Decizia de la Tribunalul Cluj a venit la opt ani de la momentul înregistrării dosarului, pe fond. Conform portalului rejust, au avut loc peste 100 de termene de judecată, arătându-se și perioada întinsă de audiere a inculpaților: 25 mai 2016, 10 iunie 2016, 11 octombrie 2019, 28 februarie 2020, 1 octombrie 2021, 6 decembrie 2021, 4 februarie 2022, 4 martie 2022, 1 aprilie 2022, 29 aprilie 2022, 17 martie 2023, 21 aprilie 2023, ultimii fiind audiați în mai 2023.
În 2019, completul de judecată exclusese din dosar mai multe probe administrate de DNA cu ajutorul SRI, conform unei decizii a CCR.
Conform Minutei : ,,În temeiul art. 396 alin. 6 si 8 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C.proc.pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.M, cu privire la comiterea infracțiunii de dare de mita în formă continuată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, art. 35 alin. 1 si art. 5 C.pen., față de intervenirea prescripției răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. 5 si 7 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen., dispune achitarea inculpatului C.M cu privire la comiterea infracțiunii de instigare la abuz in serviciu în forma continuată prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 13/2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 396 alin. 6 si 8 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C.proc.pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.M. cu privire la comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită în forma continuată, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000, art. 35 alin. 1 si art. 5 C.pen., față de intervenirea prescripției răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. 5 si 7 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen., dispune achitarea inculpatului C.M. cu privire la comiterea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 292 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 si art. 5 C.pen.
În temeiul art. 275 alin. 1 pc. 3 lit. b C.proc.pen. și art. 274 alin. 2 C.proc.pen., obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează: – Inculpatul C.M. la plata sumei de 7000 lei. – Inculpatul B.D. la plata sumei de 7000 lei. – Inculpatul G.T. la plata sumei de 7000 lei. – Inculpata SC R. 16 F. SA la plata sumei de 7000 lei. – Inculpatul S.L. la plata sumei de 4500 lei. – Inculpatul A.s.F. la plata sumei de 4500 lei. – Inculpata S.L.L. la plata sumei de 4500 lei. – Inculpatul T.S.A. la plata sumei de 4500 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată azi, 19 iulie 2023, prin punerea hotărârii la dispoziția inculpaților, persoanei vătămate și procurorului prin grefa instanței. Document: Hotarare 168/2023 19.07.2023.”