Zona de agrement a lacului Ștei va fi gata până la sfârșitul acestui an, spune primarul Iulian Balaj. Recent, s-au finalizat toate aleile pietruite, suporții pentru bănci și locurile pentru grătare de pe malul lacului din proximitatea filigoriilor.Au mai rămas de finalizat lucrările la parcul de joacă pentru copii, iluminatul, camerele de supraveghere, precum și amenajarea solului și plantarea materialului dendrologic.
<Chiar dacă procesarea documentelor aferente procedurilor pentru decontarea lucrărilor se fac cu mari întârzieri la nivel de minister, în colaborarea cu antreprenorii care efectuează lucrările, ne străduim să depășim toate impedimentele, astfel încât până la sfârșitul acestui an să încheiem aceste proiecte finanțate din bani europeni>,spune primarul Șteiului .Lacul, cunoscut sub denumirea „Acumularea Ştei de pe Valea Curăturii”, face parte din domeniul public şi se întinde pe o suprafaţă de 33.102 mp, fiind situat într-un cadru natural deosebit, într-o vale împădurită cu răşinoase – pin Douglas – şi foioase, preponderent stejar, existând şi largi suprafeţe cu păşune şi fâneţe, iar diversele specii de peşti sunt căutate de pescari.
Amenajare Zonă de Agrement Lac Ştei, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 5. Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă apatrimoniului cultural prioritatea de investiţii 5.2 realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului.
În cadrul proiectului se realizează următoarele lucrări: – clădire administrativă; – foişoare 8 buc; -bănci 47 buc; – panou de informare 2 buc; – panou de avertizare şi cişmea; – instalaţii electrice – iluminat ; -drumuri si alei – peisagistică; – tiroliana ; – instalaţii sanitare ; -utilaje şi echipamente tehnologice carenecesită montaj