Casa de Cultură din Marghita a fost luni gazda unui eveniment internațional- maraton dedicat micilor agricultori, antreprenorilor din domeniul agriculturii și prelucrării produselor agro-alimentare. Agro Businnes Day a fost organizat în cadrul proiectului transfrontalier “Promovarea unei abordări integrate privind îmbunătățirea ratei de ocupare a forței de muncă și a dezvoltării afacerilor la nivelul microregiunilor Marghita și Berettyóújfalu” și a adus la masa discuțiilor, alături de actorii principali din domeniul antreprenoriatului, și cea mai mare densitate de capi de instituții din domeniul investițiilor în agricultură, al administrațiilor din Bihor, Satu Mare și Hajdu Bihar, dar și pe adjunctul ANAF, Marius Fandly.
Practic, toți cei interesați în finanțări de actualitate în sfera agriculturii, a proiectelor dedicate domeniului agro-alimentar, a entităților juridice și formelor de impozitare pentru producători ori doritori de a-și găsi parteneriate de afaceri din Berettyóújfalu și zona de graniță româno-maghiară au participat la Agro Business Day.Iar bagajul de informații primite, așa cum sublinia și primarul Marghitei Marcel Sas Emil Adăscăliții, a fost unul extrem de consistent, tocmai datorită diversității panuurilor de activitate ale protagoniștilor.
Au prezentate informații de actualitate din sfera finanțărilor, a ajutoarelor de minimis și au prezentat exemple de bune practici în agricultură conducători de instituții publice focusate pe acest sector economic – APIA Bihor, AFIR Bihor, Direcția Agricolă, precum și organizații similare din județul vecin, din Ungaria, precum Agenția de Dezvoltare Hajdú-Bihar. În cea de-a doua parte a evenimentului, cei interesați au participat la trei workshop-uri cu tematici diferite. În cadrul acestora, manageri de proiecte, producători sau organizatori de evenimente au prezentat câteva exemple de bune-practici din domeniul agriculturii din Bihor și Hajdú-Bihar au explicat cum au reușit să dezvolte în cațiva ani o afacere de interes local sau chiar brand de rang internațional, axat pe sfera agriculturii și activități conexe acesteia.
Evenimentul a început în forță cu provocarea lansată de primarul Marghitei, Marcel Sas Emil Adăscăliții , aceea ca la finalul discuțiilor să se contureze o concluzie, în sensul ca Marghita și Berettyóújfalu să treacă, dacă e posibi,l la a consolida un brand al produselor din zonă care să poarte marca Văii Barcăului. Așa cum a subliniat primarul de Marghita, relațiile sociale, culturale dintre cele două orașe trebuie să treacă la un alt nivel astfel încât să se poată vorbi în viitor de o zonă economică baza pe cei doi piloni. Primarul Marcel Sas a profitat de ocazia de a valorifica potențialul relațiilor dintre cele două orașe care organizează multe evenimente împreună profitând de faptul că dacă până acum la evenimente erau prezenți doar reprezentanții UAT-urilor, acum au venit și reprezentanți ai celor care pot fi motoare de dezvoltare, instituții responsabile cu finanțarea, dar și antreprenori și mici agricultori aflați de o parte și alta a graniței. Directorul AFIR Cristian Buzle, probabil unul dintre cei mai performanți de la nivel național, nu s-a lăsat prea mult rugat să prezinte oprtunitățil , dar și modelele de sucess din Bihor, ca urmare a finanțărilor acordate de AFIR. De la început și până la sfârșit, Cristian Buzle a avut un fir roșul al discursului său și anume acela că AFIR e partener al antreprenorilor din agricultură, e o instituție care e atentă ca prin finanțările acordate să susțină și să corecteze neajunsurile din piață, conștient că și de AFIR depinde viitorul nostru agro-alimentar. AFIR e o instituție cu care toți fermierii lucrează cu semnătură electronică și care e capabilă să interogheze orice bază de date astfel încât fermierii să nu stea la cozi pentru a avea un cazier judiciar, un cazier fiscal, de exemplu. Planul Național Strategic 2023-2027 (PNS) al României prin care fermierii români și agricultura românească vor beneficia de 15,83 miliarde de euro a fost informația de la care a pornit șeful AFIR Bihor în prezentarea sa, iar cele 4000 de contracte semnate în Bihor în perioada 2014-2020 în valoare de 320 milioane de euro sunt cifre care susțin optimismul transmis de Cristian Buzele în mesajul că în domeniul agriculturii lucrurile pot arăta extraordinar. De exemplu, faptul că pe câmpurile din Bihor pot fi văzute adesea utilaje moderne se datorează și programelor AFIR de achiziții de utilaje din sectorul vegetal. Cristian Buzle a explicat că programele de sprijin vin să susțină acele domenii unde se observă că importurile sunt masive, spre exemplu pomicultura, domeniu în care ne-am săturat de fructe importate din Grecia, Polonia, fapt pentru care sunt finanțate livezi, atât înființări, cât și modernizări și extinderi. 60 de contractre în valoare de 6 milioane de euro au fost semnate pentru exercițiul 2014-2020. Preocupați sunt cei de la AFIR și de susținerea legumiculturii în spații protejate, dar se va încerca și reducerea importurilor masive de flori din Olanda prin acordarea de sprijin financiar și actorilor din acest sector. Dacă până la Revoluție anumite zone din România erau consecrate pentru producția de hamei, acum AFIR e dispusă să corecteze prin sprijin financiar și deficitul de malț de pe piața producătorilor de bere din România. Programele derulate prin AFIR se adresează și sectorului zootehnic, contracarării în acest moment a prăpastiei care există între producătorul de cereale care vinde grâul cu 70 de bani/kg și cel care vinde la raft kilogramul de făină cu 10 lei, intenția fiind ca România să nu mai fie dependent de importul de carcasă. În Bihor există modele de succes, de exemplu investițiile de peste 15 milioane de euro în cinci abatoare. Unul dintre acestea, rezultat al unei investiții de 10 milioane de euro, care va avea o capacitate de 4000 porci/ zi, va fi inaugurat în curând la Nojorid. Ca o concluzie a amplei prezentări susținută de cifre, directorul AFIR Bihor, Cristian Buzele, spune că toate programele AFIR au ca finalitate ca lanțul de la producător la consummator, celebrul „de la fermă la furculiță” (Farm2Fork) să fie cât mai scurt fiindcă de coșul zilnic depinde calitatea vieții fiecăruia dintre noi.
După încheierea evenimentului și concluziile conferinței, participanții vor face o vizită de lucru în comuna Sălacea.Evenimentul despre care vor relata și alte amănunte pe bihorjust.ro a fost organizat ireprosabil de Adrian Simon.