România este obligată să pună în funcțiune sistemul de garanție-returnare (SGR), începând cu data de 30 noiembrie 2023. De atunci, consumatorii vor plăti o garanție de 0,50 lei la cumpărarea unei băuturi îmbuteliate, potrivit unei analize EY România.
Ambalajul gol va putea fi dus într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți pentru a primi valoarea garanției plătite inițial.
Cel mai probabil, supermarketurile și magazinele care vând aceste băuturi, vor fi obligate să primească și ambalajele returnabile.
Potrivit definiţiilor acceptate la nivel european şi internaţional, SGR pentru ambalaje primare nereutilizabile reprezintă o politică menită să încurajeze reciclarea şi gestionarea eficientă a deşeurilor ambalajelor atât de către populaţie, cât şi de către companii. Este promovat astfel un comportament responsabil vizavi de mediul înconjurător, urmărind-se reducerea impactului negativ asupra mediului.
Sistemul se referă, în principal, la ambalajele primare, utilizate pentru protejarea produselor individuale şi este aplicabil pentru ambalajul primar nereutilizabil din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l, inclusiv cel utilizat pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, care vor trebui să fie etichetate cu un marcaj specific.