Bursele școlare vor fi reorganizate după noile Legi ale Educației. Potrivit noilor reglementări din învățământul preuniversitar, care se va aplica din septembrie, se schimbă criteriile de acordare a burselor școlare. Tocmai de aceea, mulți elevi vor să știe cum se acordă bursele școlare din toamnă. În plus, elevii din școlile private pot beneficia și ei de unele indemnizații.
Bursele pe care le vor primi elevii în noul an școlar, 2023-2024, vor fi burse de merit, burse sociale, burse tehnologice, burse de excelență olimpică I sau II.Bursa de merit va fi de 450 de lei și se va acorda pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar. Ca bursă socială, un elev va primi 300 de lei pe lună, iar „verificarea veniturilor declarate de părinții/tutorii legali ai elevilor minori se face prin solicitarea eliberării unui document care să ateste situația veniturilor declarate către organul central fiscal. Bursa socială se adresează elevilor din medii dezavantajate socio-economic, elevilor care au situații medicale speciale, ori care provin din grupuri vulnerabile.
Valorile stabilite pentru cele trei burse școlare pentru anul 2023 – 2024 sunt următoarele:
- 450 lei/lună pentru bursa de merit
- 300 lei/lună pentru cea socială
- 300 lei/lună pentru indemnizația tehnologică.
- Elevii care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III și mențiune la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, beneficiază de bursa de excelență olimpică I;
- Elevii care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației, beneficiază de bursa de excelență II.
- Bursa de excelență olimpică se acordă elevilor de gimnaziu și liceu în fiecare lună, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. După noua lege, bursele sociale și/sau cele tehnologice se pot cumula cu orice alt tip de indemnizație.