Conform dispozițiilor art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanța națională, în cadrul procedurii de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti de condamnare la pedepse privative de libertate pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene, are posibilitatea de a adapta pedeapsa rezultantă aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni, doar în situația în care aceasta depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, nu și de a adapta fiecare pedeapsa aplicată pentru fiecare infracțiune săvârșită de persoana condamnată, urmată de contopirea acestor pedepse potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal român.
Prin sentinţa penală din data de 14 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 167 în referire la art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
A fost recunoscută, pe cale incidentală, hotărârea de condamnare din 06.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Antwerpen din Belgia în dosarul din 21.10.2021, prin care cetăţeanul român A a fost condamnat la o pedeapsă principală rezultantă de 18 ani închisoare (6570 zile) pentru săvârşirea, pe teritoriul Belgiei, în perioada 30.06.2019 – 31.10.2019, a unui număr de 24 de infracţiuni de: explozia lucrărilor de construcţii sau a autovehiculelor cu suspiciune de prezenţă umană pe timp de noapte; explozie de bunuri mobile pe timp de noapte; furt grav; tentativă la furt grav; distrugerea împrejmuirilor rurale sau urbane; constituirea bandei în vederea săvârşirii de infracţiuni şi contravenţii.
În baza art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, a fost adaptată pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată condamnatului A de către Curtea de Apel Antwerpen din Belgia la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, furt calificat în formă continuată, distrugere prin incendiere sau explozie în formă continuată.
S-a dispus transferarea condamnatului A într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa principală de 15 ani închisoare durata reţinerii din data de 28.09.2020 (pe teritoriul României), a arestării preventive în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare de la 29.09.2020 la 06.11.2020 (pe teritoriul României – Curtea de Apel Oradea – până la predarea temporară către Belgia), precum şi perioada executată pe teritoriul Belgiei, cu începere de la 06.11.2020 şi până la data predării efective pe teritoriul României.
Totodată, s-a constatat că, potrivit art. 169 în referire la art. 165 din Legea nr. 302/2004, pe teritoriul României persoana transferabilă A nu poate fi urmărit şi judecat pentru alte fapte, săvârşite anterior celor care au justificat transferul, fără consimțământul extins la predare al autorităţilor judiciare belgiene. Conform art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea formelor de executare potrivit Codului procedură penală român după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de către Biroul executări penale din cadrul Curţii de Apel Galaţi.
În 14.06.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a înaintat cererea formulată de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Antwerpen, prin care se solicită, conform art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, transferul persoanei condamnate A dintr-un penitenciar din Belgia într-unul din România, împreună cu certificatul emis de autorităţile judiciare belgiene şi hotărârea de condamnare, precum şi cu verificările efectuate de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Instanţa de fond a reţinut că la data de 28.09.2022, persoana transferabilă A a fost reţinută şi ulterior, cu începere de la data de 29.09.2022, a fost arestată provizoriu într-un dosar din 2020 al Curţii de Apel Oradea pentru executarea unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare belgiene, în vederea efectuării urmăririi penale.
Pe parcursul soluţionării acestei cereri de asistenţă judiciară internaţională, între Curtea de Apel Oradea şi autorităţile judiciare belgiene a intervenit un acord privind transferul temporar al condamnatului în Belgia pentru a participa la efectuarea urmăririi penale. Persoana transferabilă a fost predată autorităţilor judiciare belgiene la data de 06.11.2020 şi nu a mai fost returnată. Acordul de predare temporară a fost prelungit de două ori, ultima prelungire fiind efectuată la data de 08.12.2021 pentru o perioadă de 18 luni. În aceste condiţii, persoana transferabilă A nu a mai fost returnată către statul român, iar ulterior a fost condamnată definitiv la o pedeapsă principală de 18 ani închisoare.
Ulterior, autorităţile judiciare belgiene au formulat prezenta cerere de transfer a persoanei transferabile A într-un penitenciar din România.
Cererea formulată nu a fost direcţionată către Curtea de Apel Oradea (instanţă care dispusese predarea temporară a lui A către autorităţile judiciare belgiene), ci către Curtea de Apel Galaţi, instanţă competentă după domiciliul persoanei transferabile. În această situaţie, procurorul a informat Judecătoria Oradea cu privire la dispoziţiile art. 165 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, respectiv regula specialităţii şi a necesităţii consimțământului extins la predare din partea autorităţilor judiciare belgiene.
S-a reţinut că prin sentinţa penală din data de 06.10.2021 a Curţii de Apel Antwerpen din Belgia, pronunţată în dosarul A a fost condamnat la o pedeapsă principală rezultantă de 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de: explozia lucrărilor de construcţii sau a autovehiculelor cu suspiciune de prezenţă umană pe timp de noapte, explozie de bunuri mobile pe timp de noapte, furt grav, tentativă de furt grav, distrugerea împrejmuirilor rurale sau urbane, constituirea bandei în vederea săvârşirii de infracţiuni şi contravenţii, prevăzute de art. 510; art. 513 alin. (1), 2; art. 520; art. 451; art. 467; art. 51-52; art. 545; art. 323-324 Cod penal belgian), fapte săvârşite în mod repetat în perioada 30.06.2019 – 31.10.2019 (un număr de 24 de infracţiuni). Prima instanţă, analizând hotărârea din prisma art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, a constatat că faptele pentru care a fost condamnat A ar constitui infracţiuni şi în cazul în care acestea ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, respectiv infracţiunile de constituire în grup infracţional organizat, furt calificat în formă continuată, tentativă la furt calificat (care se absoarbe în infracţiunea fapt consumat de furt calificat) şi distrugere prin incendiere sau explozie în formă continuată, prevăzute de art. 367 alin. (1); art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 253 alin. (4) cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Codul penal român.
Totuşi, s-a apreciat că pedepsele stabilite chiar la maximul special prevăzut de legea penală română, prin metoda cumului aritmetic stabilit de art. 38 alin. (1) – 39 alin. (1) lit. b) Cod penal român (cea mai grea pedeapsă la care se adaugă un spor de 1/3 din suma celorlalte pedepse) nu conduc la o pedeapsă principală rezultantă de 18 ani închisoare (cât a fost aplicată de către autorităţile judiciare belgiene), ci la maxim 15 ani închisoare. Prin urmare, în acest sens, s-a arătat că potrivit art. 166 alin. (7) raportat la art. 166 alin. (6) lit. b) şi art. 166 alin. 8 din Legea nr. 302/2004, au fost inițiate consultări, prin intermediul Eurojust, cu autorităţile belgiene emitente a cererii de asistenţă juridică internaţională, care şi-au exprimat acordul ca, în România, A să execute 15 ani închisoare, cu deducerea perioadelor executate pe teritoriul României (în mandatul european de arestare emis de autorităţile belgiene în vederea efectuării instrucţiei penale) şi pe teritoriul Belgiei.
Împotriva sentinţei penale nr. x din data de 14 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi au formulat apel, printre alții, și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi
Examinând apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în raport cu dispozițiile legale incidente și de motivele invocate, Înalta Curte constată întemeiat apelul Ministerului Public numai în ceea ce priveşte dispoziţiile privind adaptarea pedepsei de 18 ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare a cărei recunoaştere s-a dispus în cauză şi nefondat apelul formulat de persoana condamnată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (6) lit. a), b), c), alin. (8) lit. a), b) și alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată:
,,(6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:
a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;
b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9);
c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.(…)
(8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:
a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;
b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.
(9) Pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate.”
Din examinarea dispozițiilor redate anterior se observă că instanța română, învestită cu o cerere de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, poate dispune executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent, poate adapta pedeapsa aplicată, în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare și, de asemenea, poate respinge cererea de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.
Din actele dosarului rezultă că hotărârea din data de 06.10.2021 a Curţii de Apel Antwerpen din Belgia a rămas definitivă prin respingerea recursului în casaţie promovat de A, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
În raport cu situaţia de fapt expusă pe larg în cuprinsul sentinţei penale atacate, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, în mod corect prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, în sensul că faptele pentru care a fost condamnat A ar fi constituit infracţiuni şi dacă ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat, furt calificat în formă continuată, tentativă la furt calificat şi distrugere prin incendiere sau explozie în formă continuată, prevăzute de art. 367 alin. (1); art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 253 alin. (4) cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Codul penal român.
De asemenea, se constată că sunt îndeplinite în cauză şi celelalte condiţii prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. c) – e) din Legea nr. 302/2004, republicată privind cetățenia română a persoanei condamnate, din actele dosarului reieșind că apelantul persoană condamnată este cetăţean român, cu domiciliul în România, precum şi inexistența vreunui motiv de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art.163 din legea specială. Totodată, din certificat se constată că persoana condamnată a fost prezentă personal la judecarea cauzei de către autorităţile judiciare din Belgia.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinite cerinţele Legii nr. 302/2004, republicată şi ale Deciziei Curții de Apel din Belgia.
Cu toate acestea, sentinţa penală atacată este nelegală sub aspectul greșitei adaptări a pedepsei rezultante aplicate prin hotărârea de condamnare recunoscută în cauză, Înalta Curte constatând că aprecierea instanţei de fond în ceea ce priveşte pedeapsa aplicabilă pentru fiecare infracțiune săvârșită de persoana condamnată, urmată de contopirea acestor pedepse, nu se regăsește printre soluţiile la care instanța română putea recurge în conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Instanţa română trebuie să adapteze pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent atunci când durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială prevăzută în legea penală română pentru faptele care au atras condamnarea sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute în legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate prin hotărârea de condamnare pentru un concurs de infracţiuni depăşeşte limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română, respectiv totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.
Așadar instanța națională trebuie să realizeze doar operațiunea de comparare a duratei pedepsei rezultante, astfel cum a fost stabilită de autorităţile judiciare din statul emitent, cu maximul general al pedepsei închisorii prevăzute de Codul penal român sau cu suma pedepselor componente aplicate, dacă este cazul. Sub aspectul sancţiunii aplicate, se observă că, din hotărârea a cărei recunoaştere s-a solicitat, a rezultat că pentru săvârşirea faptelor penale mai sus amintite, condamnatului A i-a fost aplicată o pedeapsă unică de 18 ani închisoare (6570 zile).
Aplicarea unei singure pedepse pentru toate faptele pentru care persoana condamnată A a fost găsită vinovată prin hotărârea de condamnare recunoscută în cauză, astfel cum a procedat autoritatea străină, nu atrage adaptarea pedepsei potrivit art.166 din Legea nr.302/2004, în condiţiile în care pedeapsa aplicată şi ce urmează a se executa în ţară are aceeaşi natură şi nu depăşeşte maximul general prevăzut de legislaţia naţională.
În ceea ce privește limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, aceasta este în cuantum de 30 ani (conform art. 60 din C. pen. care prevăd că: ,,Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile și 30 de ani și se execută potrivit legii privind executarea pedepselor”). Prin urmare, în mod evident, pedeapsa aplicată persoanei condamnate A de autorităţile din Belgia, în cuantum de 18 ani închisoare, nu depăşeşte maximul prevăzut de legea naţională.
Astfel, se constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, aşa cum, în mod greşit, a reţinut judecătorul fondului, iar sub acest aspect se apreciază întemeiat apelul Parchetului urmând a fi admis şi înlăturate dispoziţiile privind adaptarea pedepsei.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, referitor la reţinerea în cadrul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.167 alin. (1) lit. b) din Legea nr.302/2004, a infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi nerespectarea regimului juridic al materiilor explozive în formă continuată, prevăzute de art.32 raportat la art.1x-art.189 alin.(l) lit. f) din Codul penal, respectiv art.346 alin.(l) şi (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art.35 alin.(l) din Codul penal, precum şi aplicarea dispoziţiilor din legea penală română în materia recidivei, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, aşa cum s-a arătat anterior, în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele pentru care a fost condamnat A ar fi constituit infracţiuni dacă ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat, furt calificat în formă continuată, tentativă la furt calificat şi distrugere prin incendiere sau explozie în formă continuată.
De asemenea se apreciază că apelul formulat de persoana condamnată A este nefondat, în cauză, prima instanţă reţinând în mod legal întrunirea tuturor condiţiilor pentru admiterea cererii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare belgiene, respectiv: caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii, existenţa dublei incriminări, statutul condamnatului de cetățean român, precum şi neincidenţa vreunuia dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din legea specială.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că, în mod eronat, instanţa de fond a dispus adaptarea pedepsei aplicate de autorităţile judiciare din Belgia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva sentinţei penale nr. x din data de 14 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori. A desființat în parte sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte dispoziţiile privind adaptarea pedepsei de 18 ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare a cărei recunoaştere s-a dispus în cauză, pe care le înlătură. A reținut cauza spre rejudecare şi în fond, va dispune transferarea persoanei condamnate A într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare dispusă prin hotărârea de condamnare din 06.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Antwerpen din Belgia definitivă la data de 21.10.x prin respingerea recursului în casaţie formulat de A, prin care cetăţeanul român A a fost condamnat la o pedeapsă principală rezultantă de 18 ani închisoare (6570 zile) pentru săvârşirea, pe teritoriul Belgiei, în perioada 30.06.2019 – 31.10.2019, a unui număr de 24 de infracţiuni.
A dedus, din pedeapsa principală de 18 ani închisoare, durata reţinerii din data de 28.09.2020 (pe teritoriul României), a arestării preventive în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare de la 29.09.2020 la 06.11.2020 (pe teritoriul României – Curtea de Apel Oradea – până la predarea temporară către Belgia), precum şi perioada executată pe teritoriul Belgiei, cu începere de la 06.11.2020 şi până la data predării efective pe teritoriul României și a menţinut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
