Tânăra de 18 ani, din judeţul Vaslui, venise la mare împreună cu cea mai bună prietenă unde lucrau la un hotel din staţiunea Saturn, iar motivul oribilei crime e o ceartă între cele două.
Loredana și-a recunoscut vina în fața anchetatorilor. „În seară zilei de 05.08.2023, am mai avut nişte discuții contradictorii cu Elena legate de plecarea ei acasă, întrucât știam că vrea să plece din hotel. În camera noastră aveam un cuțit de bucătărie pentru a-l folosi la prepararea hranei. Într-un moment de furie, întrucât Elena îmi răspundea evaziv, am început să tremur, am luat cuțitul care era pe un raft şi inițial am ezitat însă după aceea am înjunghiat-o în gât. Menționez că Elena nu dormea, însă stătea intinsă în pat cu ochii închiși și față către perete. Menționez că eu nu am vrut să o omor, însă am avut un moment în care mi-am pierdut firea și am săvârșit această faptă. După ce am înjunghiat-o Elenei li curgea sânge din gură şi din rana făcută cu cuțitul horcăia, motiv pentru care am încercat să îi pun mână la gură să nu se audă în celelalte camere. A durat aproximativ o jumătate de oră până a decedat timp în care m-a zgâriat pe mâna și pe gât şi chiar și pe spate”- conform declarațiilor tinerei de 18 ani.
Tânăra a fost examinată de un psiholog care a fost șocat în urma discuției și susține că a cerut o expertiză psihiatrică la București.
Psihologul susține că fata nu are regrete, ci doar le minează în speranța că va obține o pedeapsă mai mică.
”Fata pare a avea profil de psihopat. În niciun caz nu a fost un moment de nebunie. Nu a avut în niciun moment intenția să-și salveze prietena, ci i-a pus mâna la gură ca să o asfixieze. Este un caz de sadism, numai criminalii în serie își privesc victimele până își dau ultima suflare. Apoi a trântit-o pe jos fix cum era fata îmbrăcată, într-un maieu si lenjerie intimă. A lăsat-o pe jos într-o baie de sânge și a căutat un geamantan. A mărturisit că s-a chinuit mult timp să-și bage prietena acolo, fiind nevoită să facă o mulțime de manevre, fără să-i pese că-i rupe Alinei oase, ori că a dat-o cu fața de gresie. Deși spune că regretă, nu există nici măcar un gest în această crimă, care să arate un strop de omenie. Pentru că este femeie, iar Alina era îmbrăcată extrem de sumar, Loredana ar fi trebuit să o acopere pe fată cu o pătură, dacă ar fi simțit un strop de empatie. Nu, ea parcă a vrut să o facă de râs pe prietena ei chiar și după moarte și să o expună într-o manieră rușinoasă.” – conform DCNews.