Până în 28 august Elite Art Gallery vă invită la expoziția Obsessive Memories, semnată de Liana Corb și Mateo Sabatino, doi dintre câștigătorii concursului de artă Fresh.
Concursul de artă FRESH, aflat la a șasea ediție, fixează în domeniul artelor vizuale o căutare neobosită de tinere talente și inedit. Inițiat de Elite Art Gallery în anul 2017, concursul a reușit să identifice și să promoveze de-a lungul anilor artiști aflați la început de drum, astfel au fost desemnați patru câștigători care au îmbogățit calendarul expozițional cu două evenimente. Liana Corb e unul dintre câștigătorii concursului.
„Picturile Lianei Corb trimit la stilistici neoexpresioniste, acestea ilustrează portrete și imagini colective reprezentate în scene uzuale, cotidiene, sub forma unor amintiri re-derulate, ca prin vis. Portretele sunt redate într-o tensiune care evocă un tip de stop cadru al personajelor, permițând o analiză lucidă asupra efemerității fiecărui moment al evenimentelor din existența noastră. Între deja-vu-uri și interogarea cotidianului, momente din viața artistei pot fi revăzute, salvate, recreate și arhivate. Lucrările Lianei curg prin amintiri aproape comune tuturor, o lume burgheză prezentă in secvențe: școala și absolvirea, siesta unor persoane apropiate, o referință la pictura lui Diego Velázquez (Las Meninas).
Mateo Sabatino creează o opoziție la fluența picturilor Lianei Corb și oferă un cadru deschis, un portret studiat, prin două lucrări care prezintă imagini disruptive. Prin juxtapunerea celor două imagini, portretul integrat în această selecție exprimă o atitudine critică asupra iluziei de (auto)control pe care credem că o avem când analizăm lumea din perspectiva personală, când ne exprimăm convingerile și încercăm un tip de izolare pentru a ne proteja de acele influențe sociale care ne scot din zona de confort. […] Există o similitudine cu mecanismul loteriei, când putem face alegeri care ne pot aduce combinația câștigătoare sau dimpotrivă. Astfel, suntem martorii unei scene distructive, cu temă ecologică, așa cum reiese din cealaltă lucrare a artistului, în care omul alege, în mod conștient să își distrugă orașul, mediul vital sau chiar propriul viitor„, scriu Mihai Milea & Ailin Menabil, curatorii expoziției.
Liana Corb (n. 1968) este absolventă a programului de Master, secția Sculptură, în cadrul Facultății de Arte Vizuale din Oradea. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Oradea (2018) artista se remarcă prin numeroase expoziții pe teritoriul României dar și în străinătate, precum Italia și Slovacia.Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Oradea din 2018, artista se remarcă prin numeroase expoziții atât pe teritoriul României, cât și în străinătate, lucrările ei fiind expuse în spații precum Italia și Slovacia. Arta Lianei Corb ,spun specialiștii, este renumită sub titlul „Contre Jour”, un desen sugerat din umbre, scăldat în lumini difuze. Asemenea universului lui Tonitza, preferința sa pentru portrete individuale sau de grup amintește de vechile tablouri de familie, creând o rafinată simbioză a fineții, grotescului și cotidianului.Picturile ei, trimit la stilistici neoexpresioniste, acestea ilustrează portrete și imagini colective reprezentate în scene uzuale, cotidiene, sub forma unor amintiri re-derulate, ca prin vis. Portretele sunt redate într-o tensiune care evocă un tip de stop cadru al personajelor, permițând o analiză lucidă asupra efemerității fiecărui moment al evenimentelor din existența noastră.
Mateo Sabatino (n. 1998), absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași, secția Artă Murală, îmbină pasiunea pentru muzică cu cea pentru pictură printr-o serie de proiecte murale complexe în București, Constanța, Iași, Cluj, Pitești și Bacău.
Expoziția este organizată în parteneriat cu Centrul de Excelență în Studiul Imaginii din cadrul Universității București.
Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale. Sunt înfățișate publicului noi forme de exprimare artistică, abordări novatoare, proprii artei contemporane, dar și valori deja consacrate în spațiul cultural românesc. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii, dar și proiecte educaționale.