Accidentul soldat cu doi morți și mai mulți răniți are ca autor un tânăr de 19 ani. Inițial, acesta fugise de la fața locului, dar a fost prins în scurt timp de poliție.
Șoferul a intrat într-un grup de 8 pietoni, pe DN39, în localitatea 2 Mai. Șoferul a fugit de la locul accidentului, dar polițiștii l-au prins după scurt timp, în Vama Veche. Tânărul conumase cocaină, amfetamină și metamfetamină. La fața locului au venit mai multe echipaje de la SMURD și salvări de la Serviciul de ambulanță Constanța pentru a acorda îngrijiri medicale pietonilor loviți. Doi dintre ei au fost declarați decedați pe loc – o tânără de 20 de ani și un tânăr de 21 de ani. Trei răniți, cu vârste între 19 și 20 de ani, au fost transportați la spitalul din Mangalia. Toți au suferit multiple traumatisme, dar erau conștienți în momentul în care au fost urcați în ambulanță. Alți 3 tineri din grup nu au suferit leziuni și nu au vrut să meargă la spital pentru un control suplimentar. Șoferul, un tânăr din București, este audiat acum de polițiști. Martorii spun că bărbatul a luat atât de multe droguri, că părea că nu era conștient și nici măcar nu știa că a produs un accident atât de grav.
Un cumplit accident a fost raportat sâmbătă dimineață, în sudul litoralului, la ieșirea din localitatea 2 Mai. O mașină a intrat într-un grup format din mai mulți tineri. Din păcate, doi dintre ei au murit și trei au ajuns la spital, scrie fanatik.ro
Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 5:20 pe DN 39, pe drumul care leagă Mangalia de Vama Veche, la ieșirea din localitatea 2 Mai. Responsabil de tragedie este un șofer de 19 ani.
Într-o primă fază, acesta a fugit de la locul accidentului. Nu a apucat să ajungă prea departe și a fost depistat de polițiști, la scurt timp, în stațiunea Vama Veche.