Tribunalul Bihor a respins azi contestația formulată de Alexandru Călin Buciuman, șoferul care a lovit copilul pe Calea Aradului, în iunie. O lună mai târziu copilul a decedat.
Accidentul a avut loc pe 22 iunie, la ora 17:48, iar copilul a fost intubat. Medicii spuneau că are multiple traumatisme, dar cele cranio-cerebrale îi punea viața în pericol. Atunci un autoturism a acroșat un copil aflat pe trecerea de pieton, șoferul mașinii părăsind locul accidentului fără acordul poliției.Polițiștii rutieri au identificat cu operativitate persoana bănuită că ar fi condus autoturismul, ca fiind un tânăr de 25 de ani, din municipiul Oradea, Alexandru Călin Buciuman. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat” a precizat atunci ofițerul de informare al IPJ Bihor, agent șef, Alin LazaRezultatul testării preliminare de drog a fost pozitiv la amfetamină. Ulterior, analiza de urină în privința consumului de droguri a avut un rezultat negativ, autorului accidentului fiindu-i prelevată o probă de sânge pentru analixa toxicologică.În timpul dezbaterilor, șoferul a solicitat să fie plasat în arest la domiciliu ori sub control judiciar și a contestat măsura arestului preventiv după ce Judecătoria Oradea a decis prelungirea arestului preventiv până în 20 septembrie 2023. Inițial măsura arestului preventiv expira mâine 22 august 2023.
Iată hotărârea Tribunalului Bihor:
Solutia pe scurt: În baza art. 425 ind. 1, alin.7 pct.1 lit.b) Cod procedura penala rap.la art.204 Cod procedura penala respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul-contestator BUCIUMAN ALEXANDRU CĂLIN, împotriva Încheierii penale nr. 84/2023 din data de 15.08.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oradea. În temeiul art.275 alin.2 Cod procedura penala obligă pe inculpatul contestator la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa de cameră de consiliu din data de 21.08.2023.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 62/2023 21.08.2023
Soluția dată de Tribunalul Bihor vine după Hotărârea Judecătoriei Oradea:
Solutia pe scurt: Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de procuror în dosarul penal nr. 3363/P/2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În temeiul art. 236 alin. 1 şi alin. 2 C. proc. pen. dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului BUCIUMAN ALEXANDRU CĂLIN, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Bihor, luate prin încheierea nr. 67/DL/23.06.2023 a judecătorului de drepturi ?i libertă?i din cadrul Judecătoriei Oradea, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 22.08.2023 până la data de 20.09.2023, inclusiv. Respinge cererea inculpatului Buciuman Alexandru Călin de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 15.08.2023, ora 13:15.
Pe aceeași temă: