<Șanse reale ca pe cei 19 km ai drumului care face legătura dintre Oradea și A3 circulația să fie deschisă anul acesta!Antreprenorul este bine mobilizat încă din luna martie 2022 când a fost dat Ordinul de începere.După 1 an și 5 luni constructorul a ajuns la un stadiu fizic de 73%.Valoarea contractului finanțat prin Programul Transport 2021-2027 este de 545,9 milioane lei fără TVA>, sunt concluziile ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu după o vizită pe șantierul drumului făcută azi.
„O companie serioasă (Strabag – n.r.), care are toate șansele să termine această lucrare de aproape 20 de kilometri, importantă pentru municipiul Oradea, înainte de termen. Termenul ar fi undeva în aprilie – mai anul viitor. Dacă lucrurile s-ar desfășura în regulă, există șanse să poată fi dată în circulație la sfârșitul acestui an. Important este că sunt în grafic, aveți noroc de companie serioasă, care își face treaba, pentru că pe alte șantiere lucrurile nu stau chiar așa”, a transmis șeful Transporturilor, aflat în vizită pe șantier.