În timp ce minstrul Deca era la Oradea, Ministerul Educației a pus, vineri, în consultare publică un proiect de ordonanță de urgență ce vizează modificarea Legii Învățământului Superior, la mai puțin de două luni de când a fost promulgată și cu câteva zile înainte să intre în vigoare. Proiectul de OUG vizează problema echivalării diplomelor de studii de lungă durată din sistemul vechi în diplome de master, dar și alte chestiuni ce îi vizează pe studenții de la universități private și pe cei care urmează studii cu taxă Sunt aduse, totodată, modificări Codului administrativ.
- Schimbarea vine după 10 luni de dezbateri pe proiectele de lege – în versiunea inițială propusă de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, apoi în versiunea Deca – și după o trecere prin procedură rapidă în Parlament, care a durat mai puțin de două luni, în aprilie-mai a.c..
Edupedu.ro a scris, vineri, că numeroase persoane care au urmat studii superioare de lungă durată anterior introducerii sistemului Bologna ar putea fi afectate de o schimbare în formularea legislativă ce a permis, până acum, echivalarea studiilor lor în studii de master, potrivit informațiilor Edupedu.ro. Am semnalat că situația este discutată, în prezent, de autorități și ar putea determina fie o modificare în Legea Învățământului Superior, fiind avută în vedere o ordonanță de urgență.
Proiectul de OUG menționează, în introducere, motivele pentru care au fost făcute modificările și menționează că formularea actuală din lege “ar crea confuzii, aplicare neunitară și tratament discriminatoriu inclusiv în instituțiile și autoritățile publice (…)”. Totodată, textul proiectului menționează că prin forma actuală a Legii 199 “au fost restrânse, implicit, drepturi recunoscute anterior angajaților atât din mediul privat cât și din cel public, fără o intenție expresă de reglementare în acest sens”.
Proiectul de OUG pus în consultare de Ministerul Educației prevede modificarea art. 57 alin (2), așa încât să aibă următorul cuprins:
- “(2) Diploma de absolvire sau de licenţă a absolvenţilor învăţământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate.”
Este o revenire la textul Legii Educației Naționale 1/2011, care prevede, la Art. 153 (2):
- “Art. 153 (2): Diploma de absolvire sau de licență a absolvenților învățământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate.”
Ce spune Legea Învățământului Superior 199/2023, în adoptată de Parlament în mai și promulgată de Președinte cu mai puțin de două luni în urmă: citeste pe