Începând din această vineri, săptămânal, până la apariția unui semafor sau a aunei denivelări la trecerea de pietoni de pe Calea Aradului, unde a murit Andrei, vor fi proteste.
Pentru ca moartea lui Horia Chiva, băiețelul de 12 ani care și-a pierdut viața pe trecerea de pietoni, să nu fie în zadar, mama sa, Luiza, a inițiat un demers pentru a instala un semafor la, probabil, cea mai periculoasă trecere de pietoni din Oradea, cea de pe Calea Aradului, din apropierea Poliției Municipale. Aceasta fiindcă mama lui Horia nu își dorește ca alți oamenii să aibă aceeași soartă în același loc. Și fiindcă a aflat, cinic, pe surse, că semaforul nu va fi instalat fiindcă <consumă prea mult curent>, chiar dacă primarul Birta i-a promis sprijinul, la apariția covorului asfaltic în locul semaforului, îndoliata mamă a inițiat un protest și o acțiune de strângere de semnături. Peste 100 de oameni s-au alăturat protestului, majoritatea cu ochii în lacrimi povestind ce copil minunat era Andrei. La protest a fost prezentă o doamnă care a povestit cum în urmă cu 20 de ani a avut parte de un accident grav în același loc. În același loc a mai murit un om. Acum mama lui Andrei spune că trebuie ca lucrurile să se schimbe pentru a nu se repeta astfel de episoade. Vrea să schimbe lucrurile pentru ca moartea lui Andrei să nu fie în zadar. <Fac asta pentru Andrei și pentru mine>, a spus Luiza Chiva . <Vrem semafor, nu covor>, <A trăit 12 ani!>,<Viteza ucide!>, au fost câteva dintre mesajele care se puteau citi pe pancarte. Oamenii din zonă mărturisesc că seara se tem să meargă pe la acea trecere unde se circulă cu viteză foarte mare, șoferii continuă să nu oprească, ba , mai mult, acolo au loc și concursuri de motocicliști. Pentru ca mesajul lor să ajungă la cât mai multă lume, participanții au început să treacă pe la trecerea care i-a fost fatală lui Andrei. Au existat schimburi de replici între șoferii înscriși în coloană, obligați acum să oprească, obișnuiți fiind să accelereze pe acea trecere. La un moment dat, un taxi, a oprit la limită, când un polițist tocmai traversa trecerea. Ba, la un moment dat a intervenit poliția după ce un șofer din coloană a forța să treacă și a fost nevoit să intre pe o stradă lăturalnică, forțat de mulțimea furioasă. Bărbatul spunea că susține protestul atât în online, cât și fizic și că și el e părinte. Poliția l-a condus pentru analize. Sute de semnături au fost strânse pentru a obliga Primăria Oradea să instaleze un semafor sau să facă o denivelare la trecere. Printre oamenii care s-au alăturat protestului l-am descoperit și pe liderul USR Oradea, Dan Palaghianu, care a venit să semneze alături de orădeni pentru acest demers. Recent, instanța a respins contestatia șoferului care l-a ucis pe Andrei . Acesta dorea să părăsească arestul.
Pe aceeasi temă: