Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de poziția exprimată de Ministerul Finanțelor,în legătură cu situația acțiunilor judecătorești având ca obiect drepturi salariale ale judecătorilor și procurorilor.
CSM a făcut precizarea că inițiativa promovării oricărui demers judiciar aparține tuturor persoanelor care consideră că le sunt afectate drepturi sau interese legitime. Din această perspectivă, este dincolo de orice îndoială faptul că și magistraților trebuie să le fie recunoscut accesul neîngrădit la justiție în condiții similare oricărei categorii profesionale.
“Edificatoare sub acest aspect este situația generală a litigiilor având ca obiect drepturi salariale, promovate de alte categorii profesionale, care evidențiază faptul că pe rolul instanțelor judecătorești s-a înregistrat un număr incomparabil mai mare de astfel de cauze, față de cele cu un obiect similar inițiate de personalul din sistemul justiției. Astfel, evidențele statistice pun în lumină faptul că din anul 2008 până în prezent s-au înregistrat pe rolul instanțelor judecătorești un număr total de 888.744 de cauze având ca obiect drepturi salariale, dintre care 855.321 promovate de alte categorii profesionale, cu mult mai mult decât totalul de 33.423 de acțiuni formulate în aceeași perioadă de personalul din sistemul justiției (judecători, procurori, magistrați-asistenți, personal asimilat, personal auxiliar și conex etc.). Cu alte cuvinte, acțiunile introduse de toate categoriile din sistemul judiciar, iar nu doar de către judecători și procurori, reprezintă doar 3,76% din totalul cererilor având un asemenea obiect, cu care au fost învestite instanțele judecătorești.
În același timp, faptul că unele dintre acțiunile promovate în justiție sunt admise de către instanțe nu poate avea nicidecum semnificația unei atitudini abuzive a celor care le promovează, ci dimpotrivă, poate releva probleme sistemice la nivelul legislației sau al modalității de aplicare a legii de către ordonatorii de credite.
Totodată, bine-cunoscut fiind faptul că hotărârile judecătorești sunt date exclusiv în interpretarea și aplicarea legii, orice demers care tinde la o contestare generalizată a acestora echivalează cu o negare a autorității hotărârilor judecătorești și plasează autorii săi într-o abordare profund neconstituțională.
În egală măsură, tot legea, alături de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și hotărârile judecătorești pronunțate, au constituit temeiul pentru adoptarea actelor administrative pentru salarizarea judecătorilor și a procurorilor, de către ordonatorii principali de credite din sistemul justiției.” -conform comunicatului CSM.
Consiliul Superior al Magistraturii își exprimă regretul față de faptul că astfel de afirmații sunt prezentate în spațiul public, cu ignorarea acestor realități, chiar de către Ministerul Finanțelor, un exponent important al autorității executive.
În opinia Consiliului materialul diseminat în spațiul public are potențialul de a pune într-o lumină nefavorabilă întregul sistem judiciar, doar pentru faptul că unele persoane care își desfășoară activitatea în cadrul acestuia au ales să își exercite, în aceleași condiții ca orice alt cetățean, dreptul de acces la justiție.
Conform Notei de informare privind executarea silită a Ministerului Finanțelor în baza hotărârilor judecătorești definitive, prin care au fost acordare drepturi salariale magistrataților și personalului auxiliar din sistemul judiciar: “fenomenul litigios fără precedent vizând drepturi salariale sau de natură salarială restante în sistemul judiciar, a generat începând cu 01 ianuarie 2008 până la finalul anului 2022, peste 22.800 de acţiuni în care Ministerul Finanțelor a fost chemat în judecată alături de Ministerul Justiţiei și/sau Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de pârât și/sau chemat în garanție. În contexul în care Ministerul Finanțelor trebuie să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale acordate prin titluri executorii magistraților și personalului auxiliar din sistemul judiciar, vă aducem la cunoștință:
Cadrul legislativ în materia salarizării magistraţilor şi a personalului din sistemul judiciar a suferit o serie de modificări începând cu anul 1990, fiind prezentat pe larg în ANEXA nr.1, de la primul act normativ în acest domeniu, și anume Legea nr.52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti, care a reglementat un mecanism de remunerare constând în esenţă, în acordarea unui salariu de bază, diferenţiat pe funcţii, iar în cadrul fiecărei funcţii, pe grade sau trepte profesionale, la care se adăuga un spor de vechime şi un premiu anual, acesta din urmă putând fi redus sau chiar anulat, în anumite condiţii.
Aceste modificări succesive au generat un fenomen litigios care s-a amplificat în perioada 2007-2009, reclamanții solicitând, în principal, acordarea:
- unor drepturi care nu mai erau prevăzute de lege (de exemplu, sporul pentru risc şi solicitare neuropsihică prevăzut anterior de art.47 din Legea nr.50/1996, dispoziţie abrogată prin OG nr.83/2000);
- unor drepturi prevăzute prin lege în favoarea altor categorii de personal din sistemul public (creşterile salariale acordate prin OG nr.10/2007 pentru personalul contractual, sporul de confidenţialitate prevăzut pentru funcţionarii publici prin OG nr.6/2007, pentru funcţionarii publici cu statut special, militarii angajaţi pe bază de contract şi personalul civil din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională prin OG nr.19/2006, pentru personalul din aparatul CNCD prin OG nr.137/2000, pentru persoanele
care gestionează informaţii clasificate din cadrul Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor potrivit Legii nr.656/2002); - unor drepturi prevăzute expres şi exclusiv doar în favoarea unor categorii delimitate din sistemul justiţiei (majorarea pentru vechimea în funcţie prevăzută pentru judecători şi procurori solicitată de asistenţii judiciari, salarizarea judecătorilor la nivelul procurorilor de la DNA şi DIICOT).
În mare parte din cazuri, acţiunile au fost întemeiate pe discriminarea salarială între diverse categorii profesionale.”
