Astăzi, 11 iunie, ora 08:30, în județul Bihor sunt:
• 24 persoane aflate în carantină;
• 144 persoane internate în Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea;
• 515 persoane vindecate;
• 79,6% din persoanele diagnosticate Covid-19 în județul Bihor s-au vindecat până în prezent.
La nivel naţional:
Până astăzi, 11 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 21.182 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.283 au fost declarate vindecate și externate.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 237 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 153 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.213 persoane. Alte 101.455 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 531.619 de teste.
A fost schimbat modul de raportare al deceselor persoanelor care prezintă infecție COVID-19. Numărul acestora va fi comunicat zilnic, integrat, în cadrul buletinului informativ difuzat la ora 13.00, cu menționarea categoriilor de vârstă, sexului, județului și prezența sau absența comorbidităților.
Până astăzi, 1.369 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 10.06.2020 (10:00) – 11.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 9 decese (4 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din județele Bacău, Buzău, Dolj, Harghita, Suceava și municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 1 deces la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 407 |
2. | Arad | 700 |
3. | Argeș | 306 |
4. | Bacău | 550 |
5. | Bihor | 649 |
6. | Bistrița-Năsăud | 385 |
7. | Botoșani | 858 |
8. | Brașov | 941 |
9. | Brăila | 51 |
10. | Buzău | 234 |
11. | Caraș-Severin | 112 |
12. | Călărași | 109 |
13. | Cluj | 587 |
14. | Constanța | 301 |
15. | Covasna | 233 |
16. | Dâmbovița | 342 |
17. | Dolj | 248 |
18. | Galați | 658 |
19. | Giurgiu | 237 |
20. | Gorj | 160 |
21. | Harghita | 188 |
22. | Hunedoara | 639 |
23. | Ialomița | 397 |
24. | Iași | 683 |
25. | Ilfov | 603 |
26. | Maramureș | 113 |
27. | Mehedinți | 139 |
28. | Mureș | 694 |
29. | Neamț | 916 |
30. | Olt | 122 |
31. | Prahova | 130 |
32. | Satu Mare | 63 |
33. | Sălaj | 102 |
34. | Sibiu | 523 |
35. | Suceava | 3.693 |
36. | Teleorman | 147 |
37. | Timiș | 509 |
38. | Tulcea | 162 |
39. | Vaslui | 165 |
40. | Vâlcea | 38 |
41. | Vrancea | 730 |
42. | Mun. București | 2.324 |
43. | – | 34 |
TOTAL | 21.182 |
În diaspora:
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.368 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost dec larați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
În Europa:
Până la data de 10 iunie 2020, au fost raportate 1.449.988de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania , Italia, Franţa și Germania.
ŢARA | CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI | VINDECAŢI* |
Regatul Unit | 289.140 (+1.741) | 40.883 (+286) | 1.269 (+12) |
Spania | 241.966 (+249) | 27.136 – | 150.376 – |
Italia | 235.561 (+283) | 34.043 (+75) | 169.939 (+1.293) |
Franţa | 154.591 (+403) | 29.296 (+87) | 71.626 (+326) |
Germania | 184.861 (+318) | 8.729 (+18) | 170.630 (+501) |
La nivel global:
CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI | VINDECAȚI* |
7.210.462 (+141.184) | 411.195 (+5.608) | 3.454.807 (+127.220) |
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 9 iunie – 10 iunie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
În Bihor:
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 10 iunie, ora 08.00 – 11 iunie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor cu responsabilități pe linia combaterii răspândirii infecției cu Covid-19 au desfășurat o serie de activități specifice, după cum urmează:
• Polițiștii bihoreni au verificat 1.707 persoane aflate în izolare la domiciliu. În aceste misiuni au fost implicate 303 cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și ale Poliției Locale.
• Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ. În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 50 de cadre, din care 20 în patrule mixte pentru asigurarea ordinii publice în vama Borș și pentru verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.
• Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate din carantină/izolare, la Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 13 cadre ISU “Crișana”.
• Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, face un apel către bihoreni să respecte normele de igienă și distanțare socială. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.
În Satu Mare:
În județul Satu Mare, astăzi, 11 iunie, se află în carantină 25 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 2213 persoane.
• Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 52 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus.
• De asemenea, până în prezent au fost testate 5042 persoane și au fost efectuate 5494 teste.
• În perioada 10.06.2020, ora 07:15 – 11.06.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1225 persoane, dintre care 952 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Dintre acestea, 273 persoane au intrat în izolare la domiciliu.
Restul de 952 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.
Până la data de 11.06.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 772 persoane.
• La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 11 persoane care au declarat că au revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus. Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP Satu Mare, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară și au intrat în izolare la domiciliu.
Până la data de 11.06.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 127 persoane.
Se menține închiderea temporară a P.T.F. Carei – feroviar.