Senatul a adoptat, marţi 5 septembrie, în unanimitate, o propunere legislativă de modificare a OUG 77/2009, prin care licenţa pentru jocurile de noroc se acordă în funcţie de numărul de locuitori ai localităţii, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale.
Pe lângă alte prevederi se mai stipulează că spaţiul propus să nu fie situat în incinta sau pe o rază de 300 m a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, inclusiv campusurile aferente acestora, a unor locuri de joacă pentru copii definite ca orice spaţiu închis sau în aer liber destinat utilizării de către copii, a parcurilor, a unor aşezăminte de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase şi alte asemenea sau în perimetrul delimitat destinat acestora.
În localitățile cu mai puțin de 5.000 de locuitori nu se poate acorda autorizație de exploatare a jocurilor de noroc. Acest lucru presupune ca sălile de jocuri de noroc să dispară din comunele care au sub 5.000 de locuitori.
Pentru protejarea jucătorilor de riscul de dependenţă şi pierderi financiare semnificative asociate jocurilor de noroc, numărul maxim de mijloace pentru jocurile de tip slot-machine aflate într-o locaţie şi exploatate de acelaşi operator economic se reduce de la 75 la 20.
Tot în proiectul de lege se mai prevede că accesului minorilor în locaţiile specializate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc constituie contravenţie şi se sancţionează la prima abatere cu amendă de la 100.000 la 200.000 lei, adică dublul cuantumului în vigoare. La a doua abatere, licenţa de organizare a jocurilor de noroc a operatorului este suspendată timp de şase luni, iar la a treia abatere licenţa este anulată fără posibilitatea de licenţiere a aceluiaşi operator timp de trei ani, se mai stipulează în proiectul de act normativ.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
“În ultima perioadă, în tara noastră se înregistrează un fenomen îngrijorător, care a luat amploare și pune în pericol viitorul familiilor. Este vorba despre creșterea numărului de persoane care au dezvoltat dependență de jocurile de noroc, atât adulți cât si minori. Acest fenomen care distruge viețile multor concetățeni este cu atât mai îngrijorator cu cât spațiile în care se poate juca sunt plasate aproape peste tot, în zone cu vad comercial și trafic pietonal intens, iar asta le face extrem de atrăgătoare pentru clienții lor. Intervențiile legislative vizează instituirea unor interdicții, impunerea unor condiții suplimentare privind Licențierea și autorizarea, precum și măsurile coercitive corespunzătoare.”- se arată în expunerea de motive.