Comisia de verificare a unităților de învățământ din județul Bihor la începerea anului școlar 2023-2024, constituită prin ordinul prefectului Dumitru Țiplea, a finalizat inspecțiile în teren.
Cele 4 echipe mixte ale comisiei au verificat, prin sondaj, stadiul pregătirii pentru debutul anului școlar în 136 de școli și grădinițe din zonele Aleșd, Beiuș, Marghita-Valea lui Mihai și Salonta.Echipele, compuse din reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Bihor, ai Direcției de Sănătate Publică Bihor și ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, au verificat în unitățile de învățământ:
- Respectarea normelor igienico-sanitare;
- Autorizația sanitară de funcționare;
- Executarea lucrărilor de reparații, reabilitare, consolidare, modernizare;
- Executarea lucrărilor de igienizare și dezinfecție;
- Asigurarea cu apă potabilă;
- Starea igienico-sanitară a grupurilor sanitare;
- Starea sălilor de clasă (igienizare, mobilier, paviment, iluminat, încălzire);
- Gestionarea reziduurilor menajere (rampă amenajată, mod de colectare și evacuare a acestora);
- Asigurarea cu materiale de curățenie și dezinsecție;
- Existența examenelor medicale pentru cadrele didactice și personalul de îngrijire.
Potrivit raportului comisiei, din totalul de unități de învățământ verificate, 47% nu au obținut încă autorizațiile de funcționare, principalele motive fiind: clădiri în curs de reabilitare, curţi neîmprejmuite, lipsa grilajelor de protecție la sobe metalice, lipsa buletinelor de analiză a apei, amenajarea neadecvată a spațiului lapte-corn, acoperișuri degradate, fisuri pe partea exterioară a clădirilor, precum și terenuri aflate în litigiu.
La data controlului, în cadrul a 87 de unități de învățământ lucrările de pregătire pentru începerea anului școlar erau în derulare, cele mai comune probleme identificate de către comisie vizând: săli de curs și grupuri sanitare neîntreținute corespunzător, depozite necorespunzătoare în curtea școlilor (lemne, mobilier școlar etc.), curții ale școlilor neîntreținute, curte comună a școlii cu căminul cultural, și lipsa frigiderelor în spațiul lapte-corn.În cazul a 19 unităţi de învăţământ comisia a dispus reverificarea măsurilor luate pentru remedierea problemelor până la începerea școlii. Totodată, membrii echipelor de control au solicitat tuturor unităților de învățământ care nu aveau Autorizație Sanitară de Funcționare să facă toate demersurilenecesare pentru obținerea autorizației în cel mai scurt timp posibil.
“Fac un apel urgent către toți factorii implicați, de la directorii unităților de învățământ, până la primarii și directorii de instituții din teritoriu, să depună toate diligențele pentru ca școlile și grădinițele să fie pregătite în cele mai bune condiții pentru noul an școlar. Nu voi face niciun rabat la educația copiilor noștri, atât în ceea ce privește actul educațional, cât și mediul în care se desfășoară acesta. Ei sunt viitorul nostru!“ a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
Precizăm că la nivelul județului Bihor, luni, 11 septembrie, vor începe școala un număr total 94.085 de elevi.