Începând de luni, 25 septembrie, pe perioada construcției noului ambulatoriu de specialitate și a parcării oamenii vor intra în spital prin spatele Unității de Primire a Urgențelor, prin trei containere speciale.
Proiectul de extindere a ambulatoriului și de construcție a parcării din cadrul Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor își propune creșterea accesibilității serviciilor de sănătate oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, în vederea îmbunătățirii stării de sănătate a locuitorilor județului Bihor.Proiectul este implementat de Primăria Municipiului Oradea și are o valoare totală de aproape 44,13 milioane de lei.
„Obiectivele specifice ale proiectului sunt: construirea unui corp anexă prin extinderea Ambulatoriului Corpului B, al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, situat pe str. Gheorghe Doja nr. 65 Oradea, cu un regim de înălțime D+P+3E; extinderea activității Ambulatoriului existent în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor prin realizarea infrastructurii specifice și dotarea acesteia cu echipamentele de specialitate în vederea asigurării accesului populației din județul Bihor la servicii de sănătate; relocarea activității ambulatoriului existent pe str. Republicii nr.37, ca urmare a condițiilor actuale în care acesta își desfășoară activitatea, a funcționalității limitate a serviciilor medicale și a proximității improprii dintre cele două ambulatorii; dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Staționarului I situat pe str. Gheorghe Doja nr. 65 Oradea, cu dotări de specialitate (aparatură medicala și mobilier medical adecvat)”, se afirmă într-un comunicat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea.