Cinci persoane au fost arestate de Tribunalul Bihor într-un dosar de trafic de migranți și de droguri instrumentat de procurorii DIICOT Oradea pe 14 sepptembrie. aceștia au contestat măsura, iar azi, Secția penală a Curții de Apel Oradea a respins contestația ceor 5. Aziz Tamedaht. un marocan de 39 de ani, cu rezidența în România, este suspectat că a coordonat mai mulți bihoreni cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani. În cursul acestui an, gruparea ar fi ajutat mai mulți cetățeni marocani, solicitanți de azil, să treacă ilegal granița din România în Ungaria, destinația finală fiind țări din Occident.Fiecare migrant ar fi achitat sume care porneau de la 1.000 de euro.gruparea era organizată pe mai multe paliere. Unii transportatori ar fi fost racolați pentru a ajuta la trecerea ilegală a frontierei din România în Ungaria, de unde migranții erau preluați de alte persoane care îi transportau spre țări din Uniunea Europeană.
„Bărbatul de 39 de ani, lider al grupării, cu sprijinul unei femei, de 34 de ani, din municipiul Oradea, ar fi racolat persoane dispuse să transporte solicitanții de azil, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României înspre țări ale Uniunii Europene. De asemenea, migranții de origine afro-asiatică ar fi fost adăpostiți, fiindu-le asigurate cazarea și transportul în scopul trecerii frauduloase a frontierei României”, au transmis polițiștii orădeni de combatere a criminalității organizate.
„Totodată, una dintre persoanele bănuite, apropiată a grupului infracțional, este bănuită că, în cursul anului 2023, ar fi comercializat, atât către membrii grupării, cât și altor persoane, din municipiul Oradea, droguri de risc și mare risc”, au explicat polițiștii. Din informațiile Jurnal bihorean și Bihon.ro, este vorba despre Dorin Crișan.
În acest caz, polițiștii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul BCCO Oradea, alături de un procuror DIICOT, au efectuat nouă percheziții domiciliare în Bihor și au descoperit 596 de grame de pulbere cristalizată, 316 grame de pulbere cristalizată, ambalată în plicuri de câte un gram, și 46 de grame de materie vegetală solidificată. Anchetatorii au mai ridicat 14 sigilii destinate sigilării transportului de mărfuri, 22 de telefoane mobile, două laptop-uri, documente și înscrisuri, dar și aproape 6.000 de euro și 6.400 de lei.Cinci persoane au fost arestate pentru 30 de zile de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor.
Este vorba de marocanul Aziz Tamedaht, soția lui – Alexandra Ioana Tamedaht, Dacian Ionuț Bogdan, Zsolt Florian și Dorin Crișan. Primii trei sunt suspectați de constituirea unui grup infracțional și trafic de migranți, în timp ce în sarcina Alexandrei Tamedaht a fost reținută și acuzația de deținere de droguri de risc pentru consum propriu. Zsolt Florian a fost trimis după gratii pentru aderare la un grup infracțional și trafic de migranți, iar Dorin Crișan este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
Decizia de arestare a fost contestată de inculpați, iar Curtea de Apel Oradea a respens azi contestația:
25.09.2023Ora estimata: 10:00 Complet: CJDL 3 Tip solutie: Respins Solutia pe scurt: În baza articolului 425/1 alineatul 7 punctul 1 litera b din Codul de procedură penală, cu referire la art. 204 Cod procedură penală, respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Tamedaht Aziz, Tamedaht Alexandra Ioana, Bogdan Dacian, Florian Zsolt, Crişan Dorin, împotriva încheierii penale nr.65/DL/2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor. Prestaţia interpretului de limbă spaniolă Gadalean Alina, timp de 1 oră, se achită din fondurile Ministerului Justiţiei, potrivit legislaţiei în vigoare. În baza articolului 275 alineatul 2 din Codul de procedură penală obligă pe fiecare inculpat contestator să plătească suma de câte 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, în contestaţie. În baza art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală cu referire la art. 272 alin. 1 din Codul de procedură penală, onorariile parţiale ale avocaţilor desemnaţi din oficiu Popa Sorina (delegaţie nr.2858/25.09.2023 emisă de Baroul Bihor) şi Dociu Ariana (delegaţie nr.2859/25.09.2023 emisă de Baroul Bihor), în cuantum de câte 100 lei fiecare, precum şi onorariul integral al avocatului desemnat din oficiu Ban Miruna (delegaţie nr.2857/25.09.2023 emisă de Baroul Bihor) în cuantum de 340 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu din 25.09.2023. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 65/2023 25.09.2023 |
Tip solutie: admite cererea
Solutia pe scurt: Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea. În baza art. 226, art. 202 raportat la art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpa?ilor: 1. Tamedaht Aziz, reţinut în prezent în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunilor de constituirea unui grup infrac?ional organizat prev de art 367 alin 1 CP şi trafic de migran?i în formă continuată prev. de art. 263 alin 1, alin 2 lit. a CP cu aplic. art. 35 CP (6 acte materiale), cu aplic art. 38 alin. 1 CP, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.09.2023 şi până la data de 13.10.2023 inclusiv. 2. Tamedaht Alexandra-Ioana, reţinută în prezent în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunilor de constituirea unui grup infrac?ional organizat prev. de art. 367 alin. 1 CP, trafic de migran?i în formă continuată prev. de art. 263 alin. 1, alin. 2 lit. a CP cu aplic art. 35 CP (6 acte materiale), de?inere de droguri de risc pentru consum propriu prev de art. 4 alin. 1 din L 143/2000, cu aplic. art. 38 al 1 CP pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.09.2023 şi până la data de 13.10.2023 inclusiv. 3. Bogdan Dacian-Ionu?, reţinut în prezent în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunilor de constituirea unui grup infrac?ional organizat prev. de art. 367alin. 1 CP, trafic de migran?i în formă continuată prev. de art. 263 alin. 1, 2 lit. a CP cu aplic. art. 35 CP (2 acte materiale), cu aplic. art. 38 alin. 1 CP pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.09.2023 şi până la data de 13.10.2023 inclusiv. 4. Florian Zsolt, reţinut în prezent în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunilor de aderare la grup infrac?ional organizat prev. de art 367 alin. 1 CP, trafic de migran?i prev. de art. 263 alin. 1, 2 lit. a CP, cu aplic. art. 38 alin. 1 CP pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.09.2023 şi până la data de 13.10.2023 inclusiv. 5. Cri?an Dorin, reţinut în prezent în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunilor de trafic de droguri de risc ?i mare risc prev. de art. 2 alin. 1 ?i 2 din L 143/2000 cu aplic. art. 35 CP (3 acte materiale) cu aplic. art. 41 CP. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.09.2023 şi până la data de 13.10.2023 inclusiv. În temeiul dispoz. art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu Pop Maria Teodora, în cuantum de 340 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2773/14.09.2023, se virează din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Bihor, onorariul avocatului desemnat din oficiu Popa Jeanina, în cuantum de 340 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2774/14.09.2023, se virează din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Bihor, onorariul avocatului desemnat din oficiu Ban Miruna, în cuantum de 340 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2775/14.09.2023, se virează din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Bihor, onorariul avocatului desemnat din oficiu Dociu Ariana, în cuantum de 340 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2776/14.09.2023, se virează din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Bihor ?i onorariul avocatului desemnat din oficiu Popa Sorina, în cuantum de 340 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2777/14.09.2023, se virează din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Bihor. În temeiul art. 273 alin. (4) Cod procedură penală, dispune achitarea contravalorii prestaţiei interpretului autorizat de limba spaniolă Deac Marcela, pentru durata a două ore în regim de urgen?ă din fondul Ministerului Justiţiei, prin Departamentul economico-financiar administrativ al instanţei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu din data de 14.09.2023, orele 14.15.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 65/2023 14.09.2023