Erli Zsolt este condamnat definitiv la 30 ani de închisoare pentru înşelăciuni şi evaziune fiscală, dar în acelaşi timp este şi student la două facultăţi de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. Era student la drept, dar în urmă cu câteva zile a anunțat pe unul dintre blogurile pe care le întreține din închisoare că e <admis la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism.. Încep prin a mulțumi familiei și prietenilor pentru sprijinul necondiționat arătat. Aștept zilele în care voi fi capabil să întorc tot acest ajutor primit.Apoi, mulțumesc Administrației Penitenciarului Baia Mare și, în special, sectorului de reintegrare socială. Personal puțin, însă extrem de competent și dedicat.Salut implicarea Consiliului Legislativ și deschiderea Ministerului Educației în demersul de corelare a dispozițiilor Legii nr. 254/2013 cu cele ale noii legi privind învățământul universitar. Este un imens pas înainte.Se impun mulțumiri și specialiștilor din cadrul instituției Avocatului Poporului.Totodată, salut noua conducere de la Ministerul Justiției, instituție care sper că va înțelege necesitatea demersurilor judiciare ce au ca scop corectarea aspectelor de nelegalitate din cuprinsul OMJ nr. 1322/C/2017.Fiind student-deținut la două specializări, în cadrul uneia dintre cele mai bune universități din România, îmi doresc să fiu copiat de cât mai mulți. Doresc a fi un exemplu pentru alte persoane condamnate>, a scris Erli Zsolt în urmă cu câteva zile. El a anunțat că va scrie pe larg despre faptul că <eforturile de reintegrare din penitenciare trebuie să se intensifice. Transparentizarea radicală va ajuta>.
E un deținut aparte. Erli Zsolt Csaba, un băimărean condamnat definitiv la 30 ani de închisoare pentru înşelăciuni şi evaziune fiscală, a devenit celebru după ce a deschis zeci de procese.pentru reclamarea încălcărilor drepturilor pe care le au deţinuţii. A deschis procese împotriva tuturor Penitenciarelor în care a fost închis, Aiud, Gherla, Miercurea Ciuc, Spitalul Penitenciar Dej,Oradea. A reclamat încălcarea programului de plimbare, alimentaţia necorespunzătoare, condiţiile precare de igienă În aprilie 2022 a câștigat definitiv la Curtea de Apel Cluj un proces cu Penitenciarul Oradea pentru comunicarea de informații. Pe 27 septembrie la Judecătoria Oradea Completul P4 penal-cam preliminara si jud.in prima instanta <respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitu?ionalitate a dispoziţiilor art. 39 (16) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate raportat la prevederile art. 21 alin. 3 din Constituţia României şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului raportat la art. 20 din Constituţie formulată de contestator ERLI ZSOLT CSABA>
ARTICOLUL 21 invocat prevede Accesul liber la justiţie.(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
iar art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană prevede că „Orice persoană are dreptul să-i fie examinată cauza sa în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va decide asupra drepturilor şi obligaţiilor sale civile sau asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală …
Deținutul poate face apel în 48 de ore de la pronunțare. Anul trecut o excepție ridicată de deținutul-student la Drept Zsolt Csaba Erli, cu privire la recursul compensatoriu, a fost admisă de CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) a explicat, printr-o decizie publicată, vineri, pe pagina de internet a instanței, care au fost argumentele pentru care a declarat neconstituționale dispozițiile unui articol din Legea 254/2013, care reglementa recursul compensatoriu. Deși au fost abrogate în 2019, normele care ofereau reduceri din pedepsele privative de libertate ca urmare a condițiilor necorespunzătoare de detenție continuau să-și producă efectele.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, printre alții, de Zsolt Csaba Erli, deținutul condamnat la 30 de ani de închisoare pentru evaziune și devenit, în timpul detenției, student la Drept.
De precizat că, în luna aprilie a acestui an, Erli a reușit să-i convingă pe judecătorii Tribunalului Bihor să-i admită o altă cerere de sesizare a Curții Constituționale într-un caz care a pornit de la refuzul administrației închisorii de a-l lăsa să primească mâncare gătită de la membrii familiei.
Erli Zsolt a primit o pedeapsă de 44 de ani şi 6 luni de închisoare, mai mult ca pentru o crimă, dar fiind judecat în baza vechiului Cod penal, care stabilea că pedeapsa maximă e de 30 de ani de detenţie, motiv pentru care băimăreanului i-au fost tăiaţi 14 ani din condamnare, a transmis adevarul.ro.
Ca administrator al unei firme de organizare de evenimente, Erli Zsolt a înşelat zeci de societăţi comerciale, de la care a cumpărat mărfuri plătind cu file cec fără acoperire. De asemenea, a luat credite bancare pe care nu le-a achitat şi n-a plătit niciodată dările către stat. Una din „ţepele” pentru care a fost condamnat a dat-o unui primar care i-a plătit 20.000 de euro ca să-i aducă în oraş, de Revelion, trupa Boney M şi pe Fuego.