Valentin Miculescu, tatăl lui David Miculescu, fost jucător la FC Bihor în sezonul 2005-2006, a trăit emoția de a-și vedea fiul pe teren împotriva fostei sale echipe din tribună.
David Miculescu a fost blocat de Pânzariu chiar în minutul 4. Fotbalistul luat de FCSB de la Uta a fost one man show-ul meciului.
Portarul lui FC Bihor a mai salvat față în față cu Miculescu și în minutul 30. David Miculescu avea să marcheze în minutul 26, când a preluat cu spatele la poartă și a șutat din întoarcere de la 11 metri .
”A fost un public frumos, a fost aproape plin stadionul. E un meci pe care l-am luat în serios, știm cum sunt meciurile de Cupă, ați văzut la Craiova, 1-1.
Am început foarte bine acest sezon, sperăm să continuăm pe aceeași linie. Ne gândim la titlu, suntem Steaua (n.r. FCSB) și vrem să câștigăm orice meci”, a declarat David Miculescu pentru digi24.