Criza generată de pandemia de coronavirus începe să ia amploare. Noile estimări ale FMI privind economia mondială ale Fondului Monetar Internațional sunt mult mai scăzute, pe fondul menținerii ratelor de infecție cu COVID-19 și al redresării lente, a declarat Gita Gopinath, economistul șef al FMI, într-un mesaj video citat de Business Insider.
Organizația urmează să-și lanseze noile estimări pe 24 iunie, la aproximativ două luni după ce cele din aprilie, în care consemna că recesiunea generată de coronavirus va fi cea mai gravă cădere din aproape un secol. Proiecțiile actualizate „vor fi foarte probabil mai rele” decât cifrele din aprilie, a declarat Gopinath. În ajustarea prognozei sale economice, organizația a luat în considerare costurile realocării forței de muncă, profunzimea crizei din sănătate, falimentele și cheltuielile consumatorilor.
Economistul FMI a subliniat tensiunile crescânde dintre China, SUA și Hong Kong ca pe un risc emergent care ar putea afecta redresarea chiar și după dispariția amenințării virusului. „Există multe alte tensiuni care se dezvoltă”, a spus ea. „Toate acestea au implicații foarte mari pentru lanțurile de aprovizionare la nivel mondial, pentru că se modifică zonele de producție, globalizarea este afectată și crește protecționismul.”
Alte detalii aici.