Peste 450 de profesori transilvăneni au discutat despre ”Start cu Impact” în educație, la Conferința SuperTeach Sibiu.Asociația SuperTeach își deschide porțile către părinți, pentru a întregi triunghiul educației „copil – părinte – profesor”, au anunțat reprezentanții Asociației.Liderii comunității SuperTeach Sibiu, profesorii Andreea Farca și Niculina Găină, invită dascălii din Transilvania să participe la cele trei grupe de curs acreditat de Mentalitate Deschisă în Educație, organizate la Sibiu în această toamnă. Implicarea părinților, alături de profesori și copii, în procesul de modernizare a predării în școli este esențială, acest obiectiv urmând să devină o componentă importantă în viitoarele programe ale SuperTeach. Angajamentul a fost luat alături de cei peste 450 profesori prezenți offline și online la prima conferință SuperTeach din acest an școlar, care a avut loc sâmbătă, 30 septembrie, la Sibiu, sub tema ”Start cu Impact”.
Reuniți în inima Transilvaniei, la Filarmonica de Stat din Sibiu, dascăli din Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Oradea, Brașov și din alte județe, alături de facilitatori de mentalitate deschisă în educație și invitați inspiraționali din România și din străinătate au discutat despre provocările, nevoile și obiectivele școlii românești la acest început de an. Deoarece una dintre nevoi și totodată provocări o reprezintă implicarea părinților în creșterea școlii românești, Conferința SuperTeach Sibiu a marcat extinderea platformei SuperTeach de la o comunitate a profesorilor cu mentalitate deschisă în educație (outward mindset) la un proiect ce își propune modernizarea școlii prin implicarea părinților, alături de copii și profesori.
”Când vezi copilul din fața ta cu adevărat, ca pe un om, lucrurile se schimbă”
Despre puterea lui ”împreună” și despre ”un început de an școlar în armonie” a vorbit la evenimentul de sâmbătă Teodora Simion, director al Școlii Ciugud și facilitator de Mentalitate Deschisă în Educație: ”Noi, la Ciugud, reușim să facem atât de multe lucruri bune în școală și în comunitate pentru că suntem împreună și ne sprijinim unii pe ceilalți. După părerea mea rețeta a succesului este cea a mentalității deschise, când reușești să îl vezi pe cel din fața ta ca pe o persoană, nu ca pe un obiect. Când te uiți la copilașul din fața ta și îl vezi cu adevărat, cum este el, cu problemele și visurile lui, atunci lucrurile se schimbă, credeți-mă”.
Despre încredere și impactul mentalității deschise în transformarea unei școli a vorbit și Stephen Cooke, profesor de matematică și director la BlackPool Academy UK, cu o experiență de peste 20 de ani în educație. ”Cum construim o cultură școlară bazată pe încredere și de ce avem nevoie de încredere într-o instituție de educație? Pentru că doar atunci când există încredere, avem și rezultate pozitive”, a spus invitatul britanic. Stephen Cooke a mărturisit că în urmă cu mai mulți ani, în școala sa avea ”un sistem de a pedepsi elevii pentru că întârziau sau pentru că vorbeau în timpul orelor. Credeam că așa trebuie făcut, doar că cifrele de la final de lună arătau dublarea numărului de copii care întârziau sau nu erau disciplinați. Transformarea școlii a venit odată cu momentul în care am înțeles că eu, ca director, sunt parte a problemei și am început să lucrez la asta. Încrederea nu este despre a fi de acord cu ceilalți, ci despre onestitate”.
La rândul ei, Cristina Gheorghe, co-fondator SuperTeach, a punctat faptul că ceea ce ne transformă cu adevărat sunt momentele memorabile din viața noastră, nu ceea ce se întâmplă de la sine, oferind exemple concrete prin care profesorii pot crea contexte și momente definitorii pentru copiii cu care interacționează. ”Trebuie să învățăm copiii să îndrăznească să își transforme viața, să știe că depinde de ei și nu de cei din preajmă să se întâmple anumite lucruri”, a subliniat antreprenorul.
Prezent pe scena Conferinței SuperTeach Sibiu, Părintele Constantin Necula a vorbit despre nevoia de a depolitiza educația, de a fi oameni înainte de orice și de a privi cu atenție fenomenul bullying-ului, care a luat amploare în școli, inclusiv la adresa profesorilor. ”Nu dați vina pe ceilalți sau pe sistem, amintiți-vă că sistemul suntem noi”, i-a îndemnat co-fondatorul SuperTeach pe profesori.
Co-fondator al Asociației SuperTeach, antreprenorul Dragoș Anastasiu, a subliniat nevoia mediului de business de a se implica în reformarea educației: ”La nivel național avem încă un mediu de afaceri care spune școlii și profesorilor <<este treaba voastră să ne dați copii pregătiți>>. Nu este chiar așa, este treaba tuturor, iar mediul de afaceri trebuie să sa implice mai mult”. Anastasiu a salutat susținerea de care se bucură profesorii sibieni din partea antreprenorilor locali, parte din echipa RBL Sibiu fiind prezentă chiar la conferința profesorilor pentru a-i asigura de sprijin. ”Vă așteptăm oricând cu idei și propuneri pentru educație, dragi profesori”, a fost mesajul lui Daniel Cîrstea, liderul RBL Sibiu.
Odată cu Conferința de la Sibiu, SuperTeach a lansat și calendarul evenimentelor din această toamnă:
- 5 octombrie, ora 17.00 – Lansarea ediției a II-a a Revistei ,,Practici cu Mentalitate Deschisă în Educație” și a Programului Educațional ,,Practici cu Mentalitate Deschisă în Educație” 2023-2024. Evenimentul este dedicat celor peste 1000 de absolvenți ai cursului de Mentalitate Deschisă în Educație.
- 16 octombrie 2023, ora 18.30– GALA SuperTeach. Pentru prima dată pe scena Teatrului Național București, triunghiul educației „copil – părinte – profesor” va juca rolul actorului principal în educație. SuperTeach pune în lumina reflectoarelor elevi, dascăli și părinți cu Mentalitate Deschisă care au dovedit că se poate face și o altfel de școală în România. Detalii și bilete disponibile la www.superteach.ro/vino-la-gala-superteach/
- 18 noiembrie 2023, ora 9.30 – Conferința Internațională SuperTeach București, la care sunt așteptați peste 1000 de profesori, elevi și părinți, detaliile de înregistrare urmând să fie disponibiule curând pe www.superteach.ro
- 9 decembrie 2023, ora 9.30 – Conferința Internațională SuperTeach Bacău, detaliile de înregistrare urmând să fie disponibiule curând pe www.superteach.ro