Echipamente performante pentru neurochirurgie la Spitalul Județean de Urgență Oradea. Ministerul Sănătății a finanțat achiziționarea unui microscop operator de ultimă generație.
<Echipamentul este dotat cu sistem robotizat de vizualizare microscopică, endoscopică și exoscopică, iar investiția s-a ridicat la 3.8 milioane de lei.Microscopul va fi folosit în intervenții chirurgicale pentru înlăturarea tumorilor intracerebrale, la anevrisme intracraniene și malformații arterio-venoase cerebrale, pentru leziuni expansive și vasculare la nivelul măduvei spinării, cât și pentru malformații disrafice și alte leziuni complexe ale sistemului nervos cu un nivel ridicat de precizie și siguranță pentru pacient>, a anunțat ministrul Sănătății Alexandru Rafila.