Raul Gherghel s-a alăturat echipei de avocați Doseanu&Asociați în cursul acestei săptămâni. Noul intrat în echipă, în vârstă de 25 de ani are în spate un traseu de formare mult mai diferit decât acela cu care suntem noi obișnuiți.
După ce a absolvit liceul la Colegiul Național Mihai Eminescu, profilul bio-chimie intensiv franceză, s-a înscris la cursurile Facultății de drept din Bologna, Italia (Facoltà di Giurisprudenza). La finele facultății a revenit în România, unde și-a dorit să susțină cât mai repede examenul de intrare în profesia de avocat, însă s-a trezit că după cinci ani de studiu în Italia, absolvind un program care include atât licența cât și masterul (Laurea Magistrale a Ciclo Unico), nu poate accede în profesie.
Echivalarea studiilor nu mai reprezintă o condiție suficientă pentru ca absolvenții universităților din străinătate să se poată înscrie la examenul de primire în profesia de avocat. Astfel, a fost nevoit să urmeze un alt program de masterat, la noi în țară.
Raul a povestit puțin atât cum a fost parcursul studențesc, cât și cum a ajuns în echipa Doseanu&Asociații.
După terminarea liceului, tânărul a ales drumul unei facultăți în Italia deoarece a fost atras de țară în sine, de posibilități și își dorea să rămână acolo. Chiar dacă a fost o decizi grea, aflându-se singur într-o țară total străină, a făcut față cu brio la toate provocările.
“Eram singur. Am plecat fără să îi am pe ai mei alături, fără prieteni, fără nimic. Practic, am început de la zero, o viață complet nouă. La începutul cursurilor sunt mii de studenți înscriși, dar termină extraordinar de puțini deoarece examenele sunt de o dificultate mare și majoritatea sunt orale, cu întrebări eliminatorii. Nu eram obligați să fim prezenți la cursuri, fiecare răspundea de activitățile sale. Dar la examene lucrurile devin dificile. Se dă un examen scris ce se corectează pe loc pentru a intra la prima etapă de examen oral pe care îl susții în fața unei comisii formate din 2-3 avocați necunoscuți ție, care îți adresează trei întrebări, fiecare fiind eliminatorie. După ce treci de prima comisie, ajungi la a doua comisie unde evaluator e profesorul de la curs care poate pica studentul, îi poate ridica sau îi poate scădea nota. Iar după ce dai toate examenele în felul acesta este clar că termină foarte puțini.”, a povestit Raul.
Însă dorul de România, sentimentul de a fi acasă, lipsa celor dragi și a prietenilor și-au spus cuvântul, instalându-se în sufletul și în mintea sa dorința de a se întoarce.
După ce a revenit în țară, a avut surpriza de a nu se putea înscrie în examenul de primire în profesia de avocat. Soluția a fost să se înscrie la programul de master de drept civil și procedură civilă, iar după finalizarea acestuia și susținerea lucrări de Disertație a reușit să se înscrie la examenul de barou în sesiunea din septembrie 2023, examen pe care l-a și promovat.
Acum, e avocat stagiar în cadrul societății Doseanu&Asociații unde vede o reală posibilitate de dezvoltare personală și profesională încercând zilnic să devină cea mai bună variantă a lui.