Prin Decizia nr. 67 din 9 octombrie Înalta Curte de Casație și justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
1)Dacă prevederile art.22 din Tratatul din 1996 dintre România şi Republica Moldova ratificat prin Legea 177/1997 coroborate cu dispoziţiile art.1 lit. a şi b şi art.2 pct. 2 din acelaşi Tratat se interpretează în sensul că actele care emana de la autorităţile competente sau de la alte instituţii ale Republicii Moldova sunt valabile fără vreo alta legalizare cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, procedură finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ (în ipoteza cererilor soluţionate anterior intrării în vigoare a OUG 82/2021).
2) Dacă art.12 din Tratatul între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale ratificat prin Decretul nr. 334/1958, publicat în B.Of. nr. 30 din 4 august 1958 coroborat cu art.1 pct. 2 din acelaşi Tratat sunt aplicabile cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, procedură finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ (în ipoteza cererilor soluţionate anterior intrării în vigoare a OUG 82/2021).
Înalta Curta a decis că prevederile art. 22 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la Chişinău la 6 iulie 1996, ratificat prin Legea nr. 177/1997, coroborate cu dispozițiile art. 1 lit. a) şi b) şi cu cele ale art. 2 pct. 2 din acelaşi tratat, nu sunt aplicabile cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Prevederile art. 12 din Tratatul dintre Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 334/1958, publicat în Buletinul Oficial nr. 30 din 4 august 1958, coroborate cu cele ale art. 1 pct. 2 din acelaşi tratat, nu sunt aplicabile cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Decizia este obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.