Pe 9 octombrie 2023, Uniunea Națională a Barourilor din România a publicat Rezoluția Federației Barourilor Europene în sprijinul avocaților români cu privire la rolul și importanța Avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor din România:
Adunarea Generală a Federației Barourilor Europene (FBE) reprezentând 210 barouri membre și un milion de avocați,
-luând act de demersul Uniunii Naționale a Baroului din România (U.N.B.R.) din 4 septembrie 2023, intitulat: „O zi fără avocați – o zi în care statul de drept nu există! Campanie de conștientizare privind rolul și importanța avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor”
-în scopul de a elimina disfuncționalităților frecvente întâlnite de avocați în exercitarea activității lor judiciare și respingerii proiectului de lege care vizează majorarea impozitării profesiilor liberale,
-având în vedere obligația tuturor statelor membre ale UE de a promova și de a asigura rolul avocaților în sistemul judiciar ca element de acces liber la justiție pentru cetățeni,
-își exprimă îngrijorarea cu privire la drepturile avocaților din România și la situația lor economică și solicită Guvernului României și organelor judiciare române să acorde avocaților rolul și importanța de care ar trebui să se bucure în orice stat de drept, activitatea lor fiind o activitate de interes public.
FBE intenţionează să sprijine Campania iniţiată de U.N.B.R. pentru menținerea unor standarde înalte în profesia de avocat din România.