Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și a Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu referire la art. 218^1 alin. (7) prin care se instituie o cauză de nepedepsire.
În opinia Avocatului Poporului, dispozițiile menționate încalcă prevederile constituționale, din perspectiva următoarelor motive de neconstituționalitate.
“În forma finală a art. 218^1 , nou introdus, se ajunge ca, prin aplicarea cauzei de nepedepsire prevăzute de alin. (7), un minor de 13 ani și o lună, care consimte la un raport sexual cu un major de 18 ani, să fie prezumat că a exprimat un consimțământ valabil. Situația în care actul sexual este săvârșit de un făptuitor care mai are câteva zile până la împlinirea vârstei de 18 ani și un minor care urmează să împlinească 14 ani în curând și care consimte la actul sexual. Până la data intrării în vigoare a Legii nr. 217/2023, o asemenea faptă califică infracțiunea de act sexual cu un minor însă, fapta nu va mai fi calificată infracțiune pentru că art. 218^1 alin. (3) are în vedere doar raportul/actul sexual comis de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare.
Situația de dublă reglementare: art. 218 alin. (3) lit. c) incriminează violul comis asupra unui minor cu vârsta de 16-18 ani, iar art. 218^1 alin. (2) și (3) incriminează, la rândul său, violul săvârșit asupra unui minor, comis prin constrângere de către un major/minor. Or, pentru victima care este minor cu vârsta de 16-18 ani, sunt în vigoare două texte de lege ce prevăd pedepse diferite. Încălcarea art. 1 alin. (3) și (5), art. 22, art. 26, art. 34 și art. 49 din Constituție.” se arată în sesizare.
Avocatul Poporului susține că argumentele invocate susțin neconstituționalitatea și solicită Curții Constituționale pronunțarea unei decizii de admitere a prezentei excepții de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocată.
Sesizare: https://avp.ro/wp-content/uploads/2023/09/Exc-art-I-pct-9-Lg-217-2023.pdf