Un imobil confiscat din județul Bacău va fi transformat în așezământ pentru persoanele vârstnice.
Ministerul Justiției prin Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a propus Ministerului Finanțelor inițierea demersurilor n necesare pentru ca bunul imobil confiscat să fie transmis cu titlu gratuit unității administrativ-teritoriale Comuna Traian, județul Bacău, care îl va transforma în așezământ pentru persoanele vârstnice.
“La data de 22.09.2023, în temeiul art. 34 din Legea nr. 318/2015, ANABI a propus Ministerului Finanţelor iniţierea demersurilor necesare pentru emiterea unei Hotărâri a Guvernului având ca obiect transmiterea cu titlu gratuit în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale Comuna Traian judeţul Bacău a bunului imobil confiscat şi intrat în proprietatea privată a statului – imobil situat în com. Traian, str. Principală nr. 10, jud. Bacău”, conform Ministerului Justiției.
“Atât de simplu: bunurile confiscate sunt reutilizate public și social. Este un model de bună practică în procesul de prevenire și combatere a criminalității recunoscut la nivel european și legiferat inclusiv prin Directiva 2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană.” subliniază ministra justiției Alina Gorghiu.