M.A., în calitate de consumator, a încheiat cinci contracte de prestări de servicii juridice cu titlu oneros cu D.V., în calitate de avocat. În fiecare dintre aceste contracte, onorariile erau calculate pe baza unui tarif orar, stabilit la suma de 100 de euro pentru consultații sau servicii juridice prestate lui MA. D.V. a prestat servicii juridice în cursul anilor 2018 și 2019 și a emis facturi pentru toate serviciile prestate în luna martie a anului 2019.
Întrucât nu a primit în întregime onorariile solicitate, D.V. a sesizat instanța lituaniană de prim grad cu o acțiune având ca obiect obligarea lui M.A. la plata sumei de 9 900 de euro cu titlu de prestații juridice efectuate și a sumei de 194,30 euro cu titlu de cheltuieli suportate în cadrul executării contractelor. Această instanță a admis în parte cererea formulată de D.V. Apelul formulat de D.V. a fost respins de instanța de apel. În anul 2020, D.V. a introdus recurs la Curtea Supremă a Lituaniei.
Această instanță a adresat Curții întrebări cu privire la interpretarea dispozițiilor din dreptul Uniunii care urmăresc protecția consumatorilor împotriva clauzelor contractuale abuzive, în special cu privire la conținutul cerinței de redactare clară și inteligibilă a unei clauze dintr-un contract de prestări de servicii juridice, precum și cu privire la efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze de stabilire a prețului acestor servicii.
“1) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că expresia «obiectul [principal] al contractului» acoperă o clauză – care nu a fost negociată în mod individual și este inclusă într‑un contract de prestare a unor servicii juridice încheiat între un întreprinzător (avocat) și un consumator – care stabilește prețul și modalitatea sa de calcul?
2) Referirea făcută în articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 la caracterul clar și inteligibil al unei clauze contractuale trebuie interpretată în sensul că este suficient să se specifice în clauza contractuală privind prețul (care stabilește prețul serviciilor furnizate efectiv pe baza unui tarif orar) cuantumul onorariului orar datorat avocatului?
3) În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare: cerința de transparență trebuie interpretată în sensul că include obligația avocatului de a indica în contract prețul serviciilor pentru care tarifele concrete pot fi stabilite în mod clar și detaliate în avans sau este necesar să se indice de asemenea prețul orientativ al serviciilor (un buget preliminar pentru serviciile juridice furnizate) dacă la momentul încheierii contractului sunt imposibil de prevăzut numărul (sau durata) acțiunilor concrete și onorariul aferent acestora, precum și eventualele riscuri care determină creșterea sau scăderea prețului? Pentru a aprecia dacă clauza contractuală privind prețul îndeplinește cerința de transparență este relevant aspectul dacă informațiile referitoare la prețul serviciilor juridice și modalitatea sa de calcul sunt furnizate consumatorului prin orice mijloace corespunzătoare sau sunt prevăzute chiar în contractul de prestări servicii juridice? Lipsa informării în relațiile precontractuale poate fi compensată prin furnizarea informațiilor în cursul executării contractului? Aprecierea conformității clauzei contractuale cu cerința de transparență este afectată în cazul în care prețul final al serviciilor juridice furnizate devine clar numai după furnizarea lor? Atunci când se apreciază conformitatea clauzei contractuale privind prețul cu cerința de transparență, este relevant că în contract nu se stipulează prezentarea periodică de către avocat a unor rapoarte referitoare la serviciile furnizate sau a unor facturi către consumator, ceea ce ar permite acestuia să decidă în timp util asupra refuzului serviciilor juridice sau a modificării prețului contractului?
4) În cazul în care instanța națională decide că de fapt clauza care stabilește prețul serviciilor furnizate efectiv pe baza unui tarif orar nu este exprimată în mod clar și inteligibil după cum impune articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, ea trebuie să examineze dacă această clauză este abuzivă în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva respectivă (altfel spus, la examinarea eventualului caracter abuziv al clauzei contractuale este necesar să stabilească dacă această clauză provoacă un «dezechilibru semnificativ» între drepturile și obligațiile părților contractului în detrimentul consumatorului) sau, ținând seama totuși de aspectul că această clauză stabilește informații esențiale în cadrul contractului, simpla lipsă de transparență a clauzei privind prețul este suficientă pentru a se constata caracterul său abuziv?
5) Faptul că un contract de prestări de servicii juridice nu creează obligații pentru consumator, după cum prevede articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, în cazul în care clauza contractuală privind prețul a fost declarată abuzivă, implică necesitatea repunerii consumatorului în situația în care s‑ar fi aflat în lipsa clauzei al cărei caracter abuziv a fost constatat? Repunerea în situația respectivă implică inexistența obligației consumatorului de a plăti serviciile deja furnizate?
6) Dacă natura unui contract de prestări de servicii cu titlu oneros determină imposibilitatea repunerii consumatorului în situația în care s‑ar fi aflat în lipsa clauzei declarate abuzivă (serviciile fiind deja prestate), stabilirea remunerației pentru serviciile furnizate de avocat ar fi contrară obiectivului articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13? În cazul unui răspuns negativ la această întrebare, echilibrul real prin care se restabilește egalitatea între părțile contractului ar fi realizat: (i) dacă avocatul ar primi pentru serviciile furnizate tariful orar prevăzut în contract; (ii) dacă avocatul ar primi o remunerație corespunzătoare prețului minim al serviciilor juridice (de exemplu cel indicat într‑o normă juridică națională sau în recomandările privind cuantumul maxim al plății pentru asistența furnizată de un avocat); (iii) dacă avocatul ar primi pentru serviciile prestate o remunerație de valoare rezonabilă, stabilită de instanță ținând seama de complexitatea cauzei, de calificările și de experiența avocatului, de situația financiară a clientului și de alte împrejurări relevante?”
Prin hotărârea pronunțată, Curtea precizează mai întâi că noțiunea de „obiect principal al contractului” include o clauză care stabilește obligația mandantului de a plăti onorariile avocatului și indică tariful acestora. Astfel, o clauză dintr-un contract de prestări de servicii juridice încheiat între un avocat și un consumator prin care se stabilește prețul serviciilor furnizate pe baza unui tarif orar se circumscrie acestei noțiuni. Referitor la conținutul cerinței de redactare clară și inteligibilă a unei clauze dintr-un contract de prestări de servicii juridice, Curtea subliniază că, în temeiul dreptului Uniunii, această cerință trebuie înțeleasă în mod extensiv. Acest lucru impune ca în contract să se expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, astfel încât consumatorul să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.
Totuși, Curtea observă că, deși nu se poate impune unui profesionist să informeze consumatorul cu privire la consecințele financiare finale ale
obligației acestuia din urmă, care depind de evenimente viitoare, imprevizibile și independente de voința respectivului profesionist, nu este mai puțin adevărat că informațiile pe care profesionistul este obligat să le comunice înainte de încheierea contractului trebuie să permită consumatorului să ia decizia cu prudență și în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește posibilitatea apariției unor asemenea evenimente și consecințele pe care ele le pot avea asupra duratei prestării serviciilor juridice în cauză.
Aceste informații, care pot varia în funcție, pe de o parte, de obiectul și de natura prestărilor prevăzute în contractul de servicii juridice și, pe de altă parte, de regulile profesionale și deontologice aplicabile, trebuie să cuprindă indicații care să permită consumatorului să aprecieze costul total aproximativ al acestor servicii. Aceste indicații ar putea consta într-o estimare a numărului previzibil sau minim de ore necesare pentru prestarea unui anumit serviciu sau în obligația de a trimite, la intervale rezonabile, facturi sau rapoarte periodice care să indice numărul de ore de muncă efectuate. Curtea arată că revine instanței naționale sarcina de a evalua, ținând seama de ansamblul elementelor pertinente care însoțesc încheierea acestui contract, dacă informațiile comunicate de profesionist anterior încheierii contractului i-au permis consumatorului să ia decizia cu prudență și în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește consecințele financiare pe care le are încheierea respectivului contract.
Curtea constată că nu îndeplinește cerința de redactare clară și inteligibilă, în sensul dreptului Uniunii, o clauză dintr-un contract de prestări de servicii juridice încheiat între un avocat și un consumator prin care se stabilește prețul acestor servicii pe baza unui tarif orar, fără să se comunice consumatorului, înainte de încheierea contractului, informații care să îi permită să ia decizia cu prudență și în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește consecințele economice pe care le are încheierea acestui contract.
Referitor la eventualul caracter abuziv al unei asemenea clauze, Curtea observă că, în lumina jurisprudenței sale, revine instanței menționate sarcina să evalueze, având în vedere ansamblul circumstanțelor cauzei, într-o primă etapă, posibila nerespectare a cerinței de bună-credință și, într-o a doua etapă, existența unui eventual dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.
Aprecierea caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat cu un consumator se întemeiază, în principiu, pe o apreciere globală care nu ține seama numai de eventuala lipsă de transparență a acestei clauze. Astfel, Curtea precizează că statele membre au posibilitatea de a asigura consumatorilor, în conformitate cu dreptul Uniunii, un nivel de protecție mai ridicat. În ceea ce privește cauza cu care este sesizată, Curtea constată că o clauză dintr-un contract de prestări de servicii juridice care stabilește prețul acestor servicii pe baza unui tarif orar și care se încadrează, așadar, în obiectul principal al acestui contract nu trebuie considerată abuzivă pentru simplul fapt că nu îndeplinește cerința de transparență, cu excepția cazului în care legislația națională prevede în mod expres că respectiva clauză trebuie considerată abuzivă numai pentru acest fapt.
Referitor la consecințele constatării caracterului abuziv al unei clauze privind prețul, Curtea observă că instanța națională este obligată să înlăture aplicarea acestei clauze, cu excepția cazului în care consumatorul se opune. În cazul în care, în aplicarea dispozițiilor relevante ale dreptului intern, contractul de prestări de servicii juridice nu pot continua să existe după eliminarea clauzei privind prețul, Directiva 93/13 nu se opune invalidării acestuia, chiar dacă acest lucru conduce la situația ca profesionistul să nu primească nicio remunerație pentru serviciile sale.
Totuși, instanța de trimitere are la dispoziție posibilitatea excepțională de a înlocui o clauză abuzivă anulată cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv dacă invalidarea contractului în ansamblu ar expune consumatorul unor consecințe deosebit de prejudiciabile.
Având în vedere aceste considerații, Curtea răspunde că, în ipoteza în care anularea contractului în ansamblul său ar expune consumatorul unor consecințe deosebit de prejudiciabile, dreptul Uniunii nu se opune ca instanța națională să remedieze nulitatea clauzei menționate prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv sau aplicabilă în cazul unui acord între părți. Totuși, dreptul Uniunii se opune ca instanța națională să înlocuiască clauza abuzivă anulată cu o estimare judiciară a nivelului remunerației datorate pentru serviciile prestate.
“Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
1) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011, trebuie interpretat în sensul că o clauză dintr‑un contract de prestări de servicii juridice încheiat între un avocat și un consumator prin care se stabilește prețul serviciilor furnizate pe baza unui tarif orar intră sub incidența dispoziției menționate.
2) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/83, trebuie interpretat în sensul că nu îndeplinește cerința de redactare clară și inteligibilă, în sensul dispoziției menționate, o clauză dintr‑un contract de prestări de servicii juridice încheiat între un avocat și un consumator prin care se stabilește prețul acestor servicii pe baza unui tarif orar, fără să se comunice consumatorului, înainte de încheierea contractului, informații care să îi permită să ia decizia cu prudență și în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește consecințele economice pe care le are încheierea acestui contract.
3) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/83, trebuie interpretat în sensul că o clauză dintr‑un contract de prestări de servicii juridice încheiat între un avocat și un consumator prin care se stabilește prețul acestor servicii pe baza unui tarif orar și care se încadrează, așadar, în obiectul principal al acestui contract nu trebuie considerată abuzivă pentru simplul fapt că nu îndeplinește cerința de transparență prevăzută la articolul 4 alineatul (2) din această directivă, astfel cum a fost modificată, cu excepția cazului în care statul membru a cărui legislație națională se aplică contractului în discuție a prevăzut în mod expres, în conformitate cu articolul 8 din directiva menționată, astfel cum a fost modificată, că respectiva clauză trebuie considerată abuzivă numai pentru acest fapt.
4) Articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 din Directiva 93/13, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/83, trebuie interpretate în sensul că atunci când un contract de prestări de servicii juridice încheiat între un avocat și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze declarate abuzivă care stabilește prețul serviciilor pe baza unui tarif orar, iar aceste servicii au fost prestate, nu se opun ca instanța națională să repună consumatorul în situația în care s‑ar fi aflat în lipsa acestei clauze chiar dacă aceasta are drept consecință faptul că profesionistul nu primește nicio remunerație pentru serviciile sale. În ipoteza în care anularea contractului în ansamblul său ar expune consumatorul unor consecințe deosebit de prejudiciabile, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere, aceste dispoziții nu se opun ca instanța națională să remedieze nulitatea clauzei menționate prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv sau aplicabilă în cazul unui acord al părților la contractul menționat. În schimb, aceste dispoziții se opun ca instanța națională să poată înlocui clauza abuzivă anulată cu o estimare judiciară a nivelului remunerației datorate pentru serviciile menționate.
Hotărâre integrală: https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?docid=269150&mode=req&pageIndex=1&dir=&occ=first&part=1&text=&doclang=RO&cid=2602643
