Polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, unde au identificat, în pereții mansardei, cantitatea de peste 1 kg de substanță vegetală de culoare verde-olive. În aceeași zi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
Cu ajutorul câinelui de urmă Athos, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar având ca obiect comiterea infracțiunii de trafic de droguri. Persoana în cauză, un bărbat, de 42 de ani, a fost oprită pe Drumul Național 19H (varianta ocolitoare a municipiului) de către un echipaj din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, în timp ce s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.
”Cum să NU ne consolidăm casa? Inspectorul vamal Mircea și câinele Athos tocmai au contrazis un sătmărean care folosise substanțe vegetale la consolidarea locuinței, în perete, după placa de rigips! Cam 2 kg de canabis. Expertiza pentru soluția folosită a fost solicitată de BCCO Oradea. Bine că te-am prins”, este mesajul vameșilor.
În urma efectuării unui control asupra habitaclului autoturismului, polițiștii au descoperit, într-un compartiment ascuns, materie vegetală de culoare verde-olive, susceptibilă a fi din categoria substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. ”Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, transmite Poliția Satu Mare.față de bărbat a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Biroului Rutier Satu Mare și a unui echipaj canin din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj-Napoca. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.