<Va fi cel mai mare spectacol de balet pe care l-am pus în scenă vreodată în Maribor Balet!>, spune cetățeanul de onoare al Șteiului Edward Clug. Este vorba despre Baletul Faust, cu premiera în 10 noiembrie.
R
În toate baletele sale, coregraful de origine română Edward Clug realizează lucrări neobișnuit de atletice, dar poetice, dansuri care dezvăluie și joacă cu slăbiciunile și ironiile condiției umane.Și dacă acest nou Faust este o întreprindere ambițioasă din partea lui, este pentru că, baletul cu adevărat narativ, teatru-dans, dacă vreți, reputația sa se bazează pe mult mai mult decât pe mișcare. De-a lungul secolelor, legenda savantului cercetător care își vinde sufletul diavolului în schimbul elixirului tinereții a fost reinterpretată de multe ori în literatură și teatru, dar rar în dans. Faust al lui Johann Wolfgang von Goethe se confruntă cu o alegere durabilă și plină de încercări: fericirea pământească pentru prețul sufletului tău. Partea 1 prezintă modul în care Faust cedează în fața ispitelor lui Mefisto și își predă sufletul pentru a găsi plăceri de moment și disperare supremă. Din acest material bogat, Edward Clug a creat un eveniment teatral vibrant. Este o poveste întunecată și tragică condimentată cu comedie neagră și spusă într-o serie de momente de teatru inspirate. Slovenul Milko Lazar, care a colaborat cu Clug la multe proiecte, oferă o muzică orchestrală bogat texturată, cântece de păsări, cântec popular și o multitudine de sunete atmosferice. Scenograful, Marko Japeli, și partenerul creativ de multă vreme al lui Clug, ordonă complexitatea montării care pare la fel de coregrafiată ca și mișcările. În decorul predominant negru, schimbările de ecran și afișajele video ne duc de la interioare la grădini, din rai în iad. O producție în ritm rapid acoperă o mare parte a narațiunii. Micul detaliu este o încântare constantă, în timp ce dramaturgia puternică și structura eficientăsusțin povestea. <Impulsul de a studia baletul nu a venit de la mine. La 10 ani nu mă interesa baletul. Totul a venit de la tatăl meu, care era geolog, și care cred că și-a căutat împlinirea profesională în plan artistic prin mine. A vrut ca eu să-i împlinesc visul în plan artistic. Lucian Clug, tatăl meu, avea un band rock la Ștei, era animatorul orașului, îl cunoștea toată lumea. Tata a încercat întâi să-mi dezvolte plăcerea de a cânta la vioară. Nu mi-a plăcut. Apoi a încercat să-mi dezvolte plăcerea pentru artele plastice. Aici am dovedit oareșce talent, dar nu mi-a plăcut. Așa că într-o vară, venind de la ștrand, care era în inima orașului, tata m-a întrebat dacă nu vreau să merg la Cluj, la coregrafie, la balet. Am întrebat cine o să mă controleze acolo pe mine la teme, cine o să-mi dea să mănânc. Nu m-a atras ideea de balet, m-a atras ideea de oraș mare. Când am mers la examen, tata a mai încercat o dată să mă îndrepte spre muzică. Trecând pe lângă Săvinești, m-a întrebat: „Nu vrei totuși la muzică?” Am văzut o școală veche, care era în imobilul unei mănăstiri, și nu m-a atras. Pe strada Turzii, la școala de coregrafie, era o clădire nouă, frumoasă, unde copii din toată țara veniți la examene zburdau prin curte, prin iarbă. Mi-a plăcut, am luat examenul și în două săptămâni eram la internat>, ne spunea artistul.
.
Coproducție cu Cankarjev dom Ljubljana
In colaborare cu Opernhaus Zürich