La 30 de ani de la Cupa Mondială din ’94, când selecționata României a scos sute de mii de români în stradă, Generația de Aur se va întoarce pe teren pentru meciul de adio. Partida se va disputa pe Arena Naţională, în primăvara anului viitor, iar la eveniment sunt așteptați să participe peste 50.000 de oameni.
“Pentru ultima dată împreună. Eu, Hagi, Ilie, Răducioiu și toți ceilalți jucători ai echipei care v-a scos în stradă la Mondialul din ’94 și nu numai. Meritam un meci de adio alături de voi, iar acum a sosit momentul.
Pe 18 mai 2024, la 30 de ani de la Campionatul Mondial din America, Generația de Aur va intra pentru ultima oară pe teren.
Cu Arena Națională plină, cu adversari internaționali de top și cu multe surprize pentru voi. Așa vrem să ne luăm rămas bun de la echipa națională în mod oficial. Hai la meci, România!”, a scris Gheorghe Popescu pe pagina sa de Facebook.
Biletele au fost puse în vânzare AICI. Pe pagina dedicată, organizatorii anunță că la partida din 18 mai se vor afla pe teren “cei mai importanți jucători din perioada 1990-1994: Gheorghe Popescu, Ionuț Lupescu, Miodrag Belodedici,Gheorghe Hagi, Florin Prunea, Marius Lăcătuș, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Florin Răducioiu și mulți alții, alături de personaje marcante ale fotbalului internațional. Rivaldo, Luis Figo, Jose Mourinho și Hristo Stoichkov sunt doar câțiva dintre cei care vin pe Arena Națională”, pentru această partidă demonstrativă.