Începând de sâmbătă, 28 octombrie, și până joi, 2, inclusiv, Cimitirul Municipal Rulikowski va fi deschis între orele 8 – 20.Cei care doresc să intre cu autoturismul pe 1 noiembrie vor putea să o facă, în urma achitării unei taxe de 50 de lei, dacă nu se încadrează la categoria celor cărora accesul auto în cimitir este permis pentru că transportă persoane cu handicap locomotor sau cu mobilitate redusă, în baza legitimației care atestă acest fapt, afișată pe parbrizul autovehiculelor.Cei care doresc unelte pentru aranjarea mormintelor (sape, greble, lopeți, mături etc.) le pot obține la intrarea în cimitir, pe baza actului de identitate. Tot la intrarea în cimitir, precum și la poarta dinspre cartierul Europa, sunt amenajate spații de unde aparținătorii își pot procura flori, candele, lumânări sau coronițe în amintirea celor dragi.
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.