24 noiembrie 2023 va fi o seară magică pentru cei care aleg să participe la Concertul de colinde organizat de Asociația SOS Autism Bihor la Teatrul Regina Maria. Cap de afiș este Veta Biriș. Una dintre vocile care îi va introduce în atmosfera de sărbătoare pe cei prezenți e cea a Danielei Jurjuț. Probabil că mulți și-o amintesc ca fiind fetița care cânta la diverse evenimente ca nimeni alta, toată lumea fiind de-acord că pe cât de mică era fetița pe atât de mare era talentul. Dana Jurjuț e azi, dincolo de cariera de artist, profesoară de matematică.
<Una din vocile care se vor auzi pe scena Teatrului Regina Maria în seara de 24 noiembrie, este cea a Danielei Ionela Jurjuț.
Dana Ionela Jurjuț este o interpretă de muzică populară din Oradea, profesor de matematică la Colegiul Național ,,Iosif Vulcan” și la Liceul Teoretic ,,Wenford Academy”.
La vârsta de 5 ani și jumătate a început să ia lecții de pian. Profesoara de canto, Meda Horjan, i-a descoperit glasul minunat și i-a recomandat să îl cultive. Vocea sa a reușit să impresioneze interpreți de muzică populară ai Bihorului, aceștia oferindu-i repertoriile, adunate în zeci de ani de trudă: Vasile Iova și Maria Sidea. Debutează în emisiunea ,,Bună seara, Oradea”, cu un colind cunoscut, ,,Noi umblăm a colinda”. Atunci a ascultat-o și interpretul Cornel Borza, care a luat-o cu el la București, în emisiunea ,,Album Național”, moderată de Cornelia și Lupu Rednic. La vârsta de numai 7 ani debutează în emisiunea ,,Tezaur folcloric”, realizată de doamna Marioara Murărescu, într-un spectacol de mare amploare, organizat de domnul Leontin Ciucur. În anul 2007 a înregistrat primul ei album, ,,Dorule, floare de scai”, cu 19 piese, un CD apreciat de iubitorii muzicii populare:, spune Simona Zlibuț, președintele Asociației SOS Autism Bihor și organizator al evenimentului.
Alături de doamna Veta Biriș și Dana Ionela Jurjuţ , pe scenă, în acest spectacol vor urca Teodora-Felicia Șandru și Alexandru Carțiș, precum și Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist”Crișana ” condusă de dirijorul prof. Adrian Miescu.Spectacolul va fi moderat de Ioana Mădălina Ștefănică.