Hotelul Termal din stațiunea Băile Felix a adus, la sfârșitul acestei săptămâni, la aceeași masă, autorități locale, parlamentari, specialiști din domeniul medical și antidrog cu scopul de a pune la punct ultimele detalii ale legii care prevede asprirea pedepselor pentru cei care cultivă, consumă și fac trafic de droguri. Inițiativa întâlnirii este a parlamentarilor Steluța Cătăniciu (PPUSL) și Florian Bodog (PSD) , în contextul în care legea va fi dezbătută și votată în Senat săptămâna viitoare. Cei doi parlamentari aleși pe listele PSD Bihor, unul avocat, celălalt medic au organizat o dezbatere a proiectului de modificare a Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. La dezbatere au mai participat: primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, medicul neurochirurg Aurel Mohan, reprezentanții instituțiilor din prima linie a luptei împotriva acestui fenomen care pare să se extindă într-un ritm alarmant în România (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, Agenția Națională Antidrog, Poliția Rutieră, Poliția Băile Felix), precum și profesori, psihologi, farmaciști și preoți.
Proiectul de lege, inițiat de parlamentarii PSD și PPUSL, prevede asprirea pedepselor pentru cultivarea, consumul și traficul de droguri, pedeapsa maximă pentru cei care cultivă, vând și distribuie droguri de mare risc fiind de 25 de ani de închisoare. Inițiativa legislativă va fi dezbătută și votată la Senat săptămâna viitoare.
Potrivit proiectului, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă aceste fapte au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă aceste fapte privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani. Dacă aceste fapte privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 5 ani. Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea cu intenţie de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise, cu intenţie, de către medic, sau a unei reţete medicale falsificate. Obţinerea de droguri de mare risc prin folosirea unei reţete medicale prescrise cu intenţie, de către medic, sau a unei reţete medicale falsificate se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani. Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani. Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani. Îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă faptele prevăzute în proiect au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 30 de ani şi interzicerea unor drepturi. Iniţiatorii subliniază că proiectul abordează o problematică extrem de gravă, traficul şi consumul ilicit de droguri, transformându-se într-una dintre cele mai periculoase forme ale criminalităţii organizate, potrivit Agerpres. „Drogurile reprezintă un subiect care preocupă, la această oră, societatea românească, având în vedere că atât traficul, cât şi consumul ilicit de droguri au luat o amploare deosebită, afectând o mare parte a populaţiei, printre care foarte mulţi minori. Având în vedere evoluţia acestui fenomen al traficului şi consumului ilicit, în contextul a ceea ce vedem se întâmplă, zilnic, în ţara noastră, considerăm necesară modificarea legislativă, aşa cum este ea prezentată, fiind mai mult decât justificată majorarea limitelor pedepselor prevăzute de Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, argumentează iniţiatorii în expunerea de motive. Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputaţii Graţiela Gavrilescu, Steluţa Cătăniciu, Vlad Popescu şi Ana-Loredana Predescu şi depusă la Senat.