Vernisajul expoziției va avea loc azi, 7 noiembrie, la ora 16.00. Lucrările vor fi prezentate de criticul de artă dr. Ramona Novicov. Momentele muzicale ale vernisajului vor fi oferite de reprezentantul Grupului Cultural „Duo Sola Fide” din Oradea, artistul de violă Thurzó Sándor József.Expoziția rămâne deschisă timp de o lună.
72 de fotografii grupate sub genericul „Locuri și oameni”, realizate de artista fotograf Adriana Ceaușescu, originară din Timișoara, care, în prezent, locuiește în Viena, vor fi expuse la Oradea pe simezele celei mai longevive galerii permanente de artă fotografică din România. Evenimentul e organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), în parteneriat cu Summit Agro Romania (SAROM) și Muzeul Țării Crișurilor Oradea, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică.
„Sunt fotograf amator, actualmente viața mea se împarte între Timișoara și Vienna. În viața de zi cu zi, sunt farmacist, activez în studii clinice pentru medicamente destinate terapiei oncologice, sunt căsătorită și am doi copii. Am început să fac fotografie în 2017, deși prima dată am ținut în mână un aparat foto pe film când aveam 12 ani. Azi, am un Nikon D750 cu obiective variate (50 mm, 24-70 mm, 70-200 mm). Inițial, m-am îndreptat spre pictură, care, cu siguranță a fost un catalizator important în formarea mea ca fotograf. Am învățat, desigur, despre culori, texturi, asocieri, dar, cel mai important, am exersat pe pânză și hârtie despre emoții. Mă exprim prin fotografie, care este marea mea dragoste”, mărturisește autoarea expoziției.