Joi, 9 noiembrie 2023, Klaus Iohannis, Președintele României, a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate privind Legea pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.
La data de 21 octombrie 2023, Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață (PL-x nr. 553/2019).
În forma inițiatorilor, intervenția legislativă viza crearea cadrului legal pentru existența unor case de marcat în incinta supermagazinelor și/sau hipermagazinelor dedicate numai familiilor însoțite de copil/copii minori. Legea definește casa de marcat prioritară pentru familii și stabilește obligația fiecărui supermagazin/hipermagazin de a amenaja o astfel de casă de marcat.
Prin amendamentele admise în Camera Deputaților, Cameră decizională, legea a fost completată cu o serie de prevederi referitoare la acordul de funcționare pentru desfășurarea unor servicii de alimentație publică. Astfel, a fost definit acordul de funcționare, au fost stabilite documentele în baza cărora acesta poate fi obținut și au fost introduse dispoziții cu privire la suspendarea activității comerciantului și la situațiile în care se poate solicita anularea acordului de funcționare.
Motive de neconstituționalitate extrinsecă – încălcarea principiului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) și art. 75 din Constituție
Propunerea legislativă intitulată „Lege pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață”, a fost înregistrată pentru dezbatere la Senat, ca primă Cameră sesizată, și a fost prezentată în Biroul permanent în data de 23 aprilie 2019. În forma inițiatorilor, propunerea legislativă conținea un singur articol referitor la completarea art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață cu un nou punct ce viza definiția casei de marcat prioritară pentru familii din supermagazine/hipermagazine.
Potrivit expunerii de motive, intervenția legislativă urmărește crearea cadrului legal pentru existența unor case de marcat în incinta supermagazinelor și/sau hipermagazinelor dedicate numai familiilor cu copil sau copii minori. În acest scop, este definită casa de marcat prioritară pentru familii și se stabilește obligația fiecărui supermagazin/hipermagazin de a amenaja cel puțin o astfel de casă de marcat.
În Camera decizională s-a adoptat o altă formă a legii, cu un conținut semnificativ diferit și o formă diferită, creându-se un nou cadru normativ ce instituie o procedură detaliată referitoare la acordul de funcționare. Analizând parcursul legislativ al legii criticate și comparând formele acesteia din momentul inițierii și de la momentul adoptării, se poate observa că în Senat, ca primă Cameră sesizată, textul și soluțiile adoptate de Camera Deputaților nu au fost dezbătute, legea dedusă controlului fiind semnificativ modificată de către Camera decizională, față de forma inițiatorului și a primei Camere sesizate.
Prin urmare, prima Cameră sesizată nu a avut ocazia să analizeze, să dezbată și să hotărască cu privire la soluțiile legislative nou introduse de Camera decizională. Apreciem că, în cazul de față, Camera Deputaților a realizat o modificare de ordin cantitativ care, prin ea însăși, este de natură să determine încălcarea principiului bicameralismului, deoarece aceasta este însoțită de modificări de concepție a reglementării.
Legea fundamentală stabilește la art. 75 competențe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie cea de Cameră decizională. Ținând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român, Constituția nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut și de cealaltă Cameră. Acest articol a introdus, după revizuirea și republicarea Constituției României în octombrie 2003, soluția obligativității sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecție, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaților și, pe cale de consecință, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului și, pentru alte materii, a Camerei Deputaților, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării.
Prin raportare la criteriul existenței unor deosebiri majore de conținut între formele adoptate de cele două Camere, au fost sustrase dezbaterii și adoptării primei Camere sesizate toate completările care vizează aspecte importante ale legii, precum definirea acordului de funcționare, enunțarea documentelor necesare pentru obținerea acordului, definirea elementelor obligatorii ale acordului de funcționare, enumerarea situațiilor în care acordul poate fi suspendat, respectiv a situațiilor în care se poate cere anularea acestuia, precum și situațiile tranzitorii.
Dată fiind amploarea completărilor aduse de Camera decizională, obiectul acestora diferit de dispozițiile vizate în forma inițiatorilor și exigențele constituționale ale principiului bicameralismului, era necesar ca astfel de completări să fi fost analizate de ambele Camere ale Parlamentului.
Motive de neconstituționalitate intrinsecă – încălcarea principiului legalității consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale:
Prin conținutul său normativ, Legea pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață conține o serie de dispoziții neclare, de natură a genera confuzii în aplicare, cu implicații directe asupra modului de exercitare a libertății economice, consacrate de art. 45 din Constituție.
Ca sancțiune juridică, nulitatea nu poate interveni decât pentru cauze existente la momentul emiterii actului administrativ, iar nu pentru cauze ulterioare. Ipotezele enumerate la art. 105 alin. (1) lit. a) – d) privesc împrejurări de fapt ulterioare emiterii actului administrativ, împrejurări ce ar putea atrage, eventual, sancțiunea juridică a retragerii acordului de funcționare, iar nu pe aceea a anulării acestuia. Reglementarea sancțiunii anulării și absența oricăror dispoziții privind retragerea acordului de funcționare pentru ipotezele anterior menționate creează un regim juridic neclar al actelor ce permit funcționarea operatorilor economici, cu atât mai mult cu cât sancțiunea juridică a retragerii actului de funcționare este deja prevăzută în mod imperativ de art. 3 alin. (6) din Legea nr. 61/1991.
“În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață este neconstituțională.” se arată în sesizare.
