Luni, 13 noiembrie 2023 prin Decizia nr. 20/2023, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecinţă, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. b), art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în cazul persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică anterior datei de 23 august 1944 și reținute în captivitate după încheierea armistițiului, perioada de prizonierat pentru stabilirea bazei de calcul a indemnizației potrivit art. 4 alin. (1) din decretul-lege menţionat nu include și perioada de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944.