<O să vă spun povestea mea, o poveste tristă, dureroasă care îmi macină sufletul și care zilnic mă face să sper că mama care mi-a dat viață se va îndura măcar acum de mine după mai bine de 20 de ani…>, așa își începe tânăra povestea pe pagina de Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitaţi ai României”, dedicată copiilor abandonaţi în România adoptați ulterior de alte familii.
Ioana susține că a fost găsită de cățelușul unei fete care se plimba prin parc pe 3 ianuarie 2002, „într-o punguță de nailon sub o măsuță sau băncuță de piatră în parcul 1 Decembrie din Oradea”.
Dusă la spital, a fost la scurt timp adoptată de o familie cu suflet mare.
<Imediat ce am fost dusā la spital, după puțin timp am fost adoptată de o familie foarte bunā , pot spune cu un suflet de aur, mama mea adoptivă deși era nevăzătoare, m-a iubit cum nimeni altul pe aceastā lume poate iubi un ghemotoc de om.
Din păcate, destinul din nou a fost crunt cu mine căci la numai 7 anișori am rămas din nou fără mamă, asa cā am rāmas în grija tatălui meu cel bun și a bunicii mele scumpe.Ceea ce îmi doresc atât de mult astāzi ca povestea mea să ajungă cât mai cunoscută, să ajungă la cât mai multe persoane poate așa cineva din familia mea sau apropiat familiei mele, mă va recunoaște sau poate chiar își amintește de mama mea când mă purta în pântec.
Știu că numai un miracol ar trebui să se întâmple ca eu să îmi găsesc mama, dar mai știu că miracolele se pot întâmpla numai la cei care cred în ele .
Vă rog din suflet, ajutați-mă să o găsesc pe mama, eu cred că dacă ne unim forțele cu toții acest lucru se va întâmpla!
DISTRIBUITI cu toții povestea mea, povestea unui pui de om!>, transmite tânăra.
