Reacția unor slujitori ai bisericii e temătoare în fața acestui film. Chiar dacă, la Timișoară, de exemplu, aproape tot public din lansarea de gală a fost format din preoți. Se tem să meargă la cinema să nu fie văzuți și ulterior puși la index. Sunt curioși, dar mulți prea fricoși să-și asume vizionarea filmului lui Ciprian Mega. Peste tot unde a rulat filmul până acum, sălile au fost pline.Fiindcă a fost și unde nu a rulat, filmul a fost și interzis. cel mai recent caz e la Focsani, dar și la Marghita și Cluj Napoca, acolo unde influența capilor bisericii a fost puternică. De-altfel, în Moldova ziaruldeiași.ro sub semnătura lui Eugen Munteanu plasează<Filmul 21 de rubini, între satiră, caricatură și fundamentalism ortodoxist…Cea mai mare „ciudățenie” constă în faptul că autorul filmului, Ciprian Mega (scenarist și regizor) este „la bază” preot ortodox, iar creația sa este, la prima vedere, o satiră vehementă, cu accente pamfletare, împotriva… Bisericii Ortodoxe Române! Un spirit mai răutăcios ar putea spune chiar că, din acest punct de vedere, filmul este cumva „tezist”, autorul apelând la mijloacele filmului pentru a‑și plăti unele polițe față de ierarhia BOR. O rapidă incursiune pe net ne furnizează suficiente dovezi care întăresc această impresie>.
<Deși proiecția filmului “21 de Rubini” la Focșani era stabilită de multă vreme pentru data de 25 noiembrie, urmând a se desfășura în sala de festivități a Colegiului Unirea, astăzi, 21 noiembrie, cu patru zile înainte de eveniment, directorul instituției de învățământ ne-a anunțat că proiecția a fost anulată, întrucât “filmul este controversat”, iar dumnealui, ca director, riscă să aibă mari probleme dacă vă accepta proiecția filmului într-o sală în care, în mod constant, se desfășoară astfel de evenimente. Presiunile să fie din “Zădărniceni” sau de la “șefii la lume”? Cei care ați vizionat filmul, intelegeți despre ce e vorba>, a transmis echipa filmului.