Claudiu Postoveanu este unul dintre cei mai cunoscuţi escroci din Oradea, scria prea locală în urmă cu un deceniu. Pentru a-și impresiona una dintre victime, şi-a declarat soţia şi copiii morţi într-un accident. În 2000, a înşelat 107 copii, profesori și părinți din Şcoala “Dacia” unde învăţau şi fiicele concubinei sale, pretextând că organizează o excursie. A strâns banii și s-a făcut nevăzut. A anunțat şcoala printr-o adresă că excursia s-a anulat. Pentru escrocheria respectivă, bărbatul a fost condamnat abia în 2007, la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
Judecând azi apelul, Curtea de Apel Oradea, într-un dosar din 2015 a cărui obiect e iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) Lg.241/2005, Lg.31/1990, art. 215/1 CP, art. 290 CP, a luat act <de retragerea apelului declarat de inculpatul Postoveanu Petru Claudiu, împotriva sentinţei penale nr. 79/P/2022, pronunţată la data de 10 iunie 2022, de Tribunalul Bihor. În baza art. 421 alin. 1 pct 1 lit. b cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împotriva sentinţei penale nr. 79/P/2022, pronunţată la data de 10 iunie 2022, de Tribunalul Bihor. Menţine în totalitate sentinţa penală apelată>.
Pe 10 iunie 2022, Tribunalul Bihor a dispus achitări în serie în acest dosar, hotărând că îl <achită pe inculpatul POSTOVEANU PETRU CLAUDIU, recidivist, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: – complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C.p. de la 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 41 alin. 2 C.p. de la 1968 şi art. 5 C.p. (în raport de infracţiunea de evaziune fiscală privind societatea Motor Control SRL). – grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal de la 1968 şi art. 5 Cod penal. V. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen., >.Tribunalul Bihor a explicat, în hotărârea motivată publicată pe portalul Rejust, de ce i-a achitat pe cinci din cei șase inculpați dintr-un dosar de evaziune fiscală și constituire de grup infracțional organizat cu un prejudiciu calculat de aproape 3 milioane de lei. Instanța a observat mai multe inadvertențe în rechizitoriul DIICOT Oradea, printre care necalcularea prejudiciului în unele cazuri, nelămurirea legalității unor achiziții, expunerea unor fapte care nu au legătură cu cele reținute în cazul unor inculpați. Totuși, Tribunalul a precizat că,deşi a pronunţat soluţii de achitare sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală, ”acestea s-au raportat la modalitatea în care Parchetul a înţeles să formuleze acuzaţiile şi să descrie faptele în raport de materialul probator administrat, constatându-se o vădită discrepanţă între descrierea faptelor, modalitatea de stabilire a prejudiciului şi încadrarea în drept”.
Sentința de azi a Curții de Apel Oradea
Ora estimata: 9:00
Complet: C5A apel
Tip solutie: Nefondat
Solutia pe scurt: Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul Postoveanu Petru Claudiu, împotriva sentinţei penale nr. 79/P/2022, pronunţată la data de 10 iunie 2022, de Tribunalul Bihor. În baza art. 421 alin. 1 pct 1 lit. b cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împotriva sentinţei penale nr. 79/P/2022, pronunţată la data de 10 iunie 2022, de Tribunalul Bihor. Menţine în totalitate sentinţa penală apelată. În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de apelul parchetului, rămân în sarcina statului Conform art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, suma de câte 340 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemna?i din oficiu, avocat Todoran Daniel, Giurgiu Cristina, conform delega?iilor pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 4359/12.10.2022, nr. 4358/12.10.2022, suma de câte 680 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, avocat Ardeleanu Cristina, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 4357/12.10.2022, avocat Ţenţ Ioana, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 4360/12.10.2022, şi avocat Leu Mihaela, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 526/14.02.2023, precum şi suma de câte 1360 lei, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemna?i din oficiu, avocat Rusu Cristian, Romoşan Florica, Costin Florin conform delega?iilor pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 4362/12.10.2022, nr. 4361/12.10.2022, nr. 4356/12.10.2022, se vor achita din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bihor, urmând ca, în baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, această sumă să rămână în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală, obligă pe inculpatul Postoveanu Petru Claudiu să plătească suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. DEFINITIVĂ. Pronunţată azi, 22 noiembrie 2023, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 751/2023 22.11.2023
Claudiu Postoveanu a fost trimis în judecată încă din 2012 pentru săvârşirea în formă continuată a trei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În rechizitoriu s-a reţinut că, în perioada 2007 – 2011, inculpatul a realizat o activitate infracţională complexă, care a avut ca urmare prejudicierea a 22 agenţi economici cu peste 1,1 milioane lei.
„Fiind un «specialist» în comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu CEC-uri şi bilete la ordin, cel în cauză a recurs la recrutarea unor persoane tinere şi în căutarea unui loc de muncă, care, la iniţiativa sa, au preluat părţile sociale ale unor societăţi, devenind astfel asociaţi unici, administratori sau directori cu specimen de semnătură pentru conturile deschise la unităţile bancare din Oradea. Ulterior, a determinat persoanele respective să semneze instrumentele de plată (CEC-uri, bilete la ordin ) pe care le-a folosit pentru plata produselor achiziţionate de la cele 22 societăţi comerciale. La momentul introducerii în circuitul bancar, titlurile au fost refuzate la plată în condiţiile în care conturile nu au fost alimentate cu proviziile necesare, deşi toate mărfurile cumpărate au fost valorificate de către inculpat şi implicit preţul încasat”, a informat atunci Parchetul.
Inculpatul. la anumite perioade de timp a procedat la schimbarea societăţilor comerciale în reprezentarea cărora a indus în eroare şi a prejudiciat părţile vătămate, recurgând de fiecare dată şi la recrutarea de noi persoane, care, fiind ademenite cu salarii atractive şi un program de muncă flexibil, au acceptat, aşa cum s-a mai precizat, să devină asociaţi, administratori şi titulari pentru specimenele de semnătură aferente conturilor deschise la unităţile bancare. În dreptul numelui Postoveanu au fost rețiunute înşelăciuni comise în dauna unor firme din Oradea, Cluj, Dej şi Satu Mare, de la care a cumpărat anvelope, cabluri, instalaţii sanitare şi altele cu file cec fără acoperire şi ordine de plată falsificate
Postoveanu a fost eliberat condiţionat cu un rest de 676 zile din executarea unei pedepse de 5 ani şi 6 luni închisoare. Acesta are multiple antecedente penale, fiind condamnat în perioada 1993 – 2007 pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt, furt calificat, ultraj, abuz de încredere şi înşelăciune.
Înainte Postoveanu a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare într-un dosar în care e acuzat de înşelăciuni de aproape 700.000 lei, Claudiu Postoveanu s-a predat, în 2013, poliţiştilor care îl căutau pentru a-l depune la Penitenciarul Oradea.
În dosarul soluţionat definitiv acum de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Postoveanu era acuzat că, împreună cu alte două persoane, a înşelat patru firme din Bihor de la care a cumpărat marfă de aproximativ 700.000 lei, plătind cu file cec şi bilete la ordin fără acoperire.Trimis în judecată în 2009, Postoveanu a fost condamnat iniţial de Tribunalul Bihor la 10 ani de închisoare cu executare, însă pedeapsa i-a fost micşorată ulterior de Curtea de Apel Oradea la 8 ani de închisoare cu executare, soluţie menţinută şi de Înalta Curte de Justiţie.