Pe perioada grevei va fi asigurată o treime din activitatea normală, în conformitate cu prevederile legale.
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane (FNMCV) anunţă declanşarea grevei propriu-zise la nivelul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, începând cu data de 27 noiembrie 2023, ca urmare a nesoluţionării revendicărilor ce formează obiectul conflictului colectiv de muncă.
„Urmare a grevei de avertisment din data de 15 septembrie 2023, reprezentanţii Guvernului anunţau creionarea unui plan pentru: finanţarea strategică şi coerentă a căii ferate în vederea readucerii infrastructurii feroviare româneşti la parametrii tehnici proiectaţi; impulsionarea investiţiilor în material rulant de calitate, modern care să vizeze înlocuirea completă a parcului de locomotive şi vagoane destinat transportului de pasageri pe calea ferată, astfel încât românii să se întoarcă în trenuri; stabilirea unei salarizări corecte care să asigure o ierarhie salarială bazată pe complexitatea şi volumul muncii precum şi importanţa şi competenţa în actul decizional şi care să permită eliminarea deficitului uriaş de angajaţi. Deşi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 a fost aprobat, negocierile colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă sunt blocate de politicile economice şi sociale adoptate de Guvern… am avertizat încă din finalul lunii octombrie 2023 asupra amplificării riscului degradării relaţiilor sociale cu influenţă directă asupra stabilităţii activităţii companiei şi anularea eforturilor din ultimele două luni privind asigurarea unui climat de pace socială. Ca atare, Federaţia Naţională Mişcare Comercial Vagoane va declanşa greva propriu-zisă începând cu data de 27 noiembrie 2023. Pe perioada grevei va fi asigurată o treime din activitatea normală, în conformitate cu prevederile legale, ce va fi stabilită de comun acord cu conducerea companiei. Întregul ecosistem de transport feroviar are nevoie urgentă de soluţii de finanţare corectă şi reală, nu de experimente eşuate!”, susţin sindicaliştii.